2016-12-10 09:09

SPORT


Piţi pune tunurile pe vechea gardă

 |  21:00

Înaintea amicalului de lux cu Uruguay, selecţionerul Victor Piţurcă a făcut o analiză “la sânge” a jucătorilor pe care îi are sau nu în vedere pentru viitoarea campanie de calificare la Mondialul din 2014. I-a luat în primire direct pe Mutu şi Raţ, liderii actualei reprezentative, cărora le dă un ultimatum, ori îşi schimbă atitudinea şi evoluţiile din ultimul timp, ori spun adio echipei naţionale.

“E ultimul tren pentru Mutu să mai prindă un turneu final. Nu îmi place deloc ce joacă la Cesena. Şi din cauza lui, echipa a ajuns pe ultimul loc în Italia. Nici acum nu eram sigur dacă să-l convoc sau nu. E liderul acestei generaţii de la naţională şi ar trebui să fie un exemplu pentru coechipierii săi mai tineri. Să vedem dacă a înţeles asta. Nu mă interesează că aleargă să depăşească recordul de goluri al lui Hagi la naţională, ci doar să joace bine aici. Jucătorii cu mare experienţă ca el trebuie atunci când vin la naţională să se gândească numai la ea şi să dea totul pentru ea, nu să vină cu pretenţii, că vor zile libere şi nu mai ştiu ce, la mine nu merge cu astea. La fel şi cu Raţ. Am vorbit cu el şi i-am spus că am alte opţiuni pe partea lui. De acum înainte, el trebuie să lupte din greu pentru un post de titular. Dacă se va supăra şi va face şi scandal prin presă, nu va mai veni deloc la naţională”, a fost tranşant Piţi.

Următorul luat în vizor este Ciprian Marica, atacantul care lustruieşte banca de rezerve la Schalke. “Nici de Marica nu îmi place în ultimul timp. A marcat două goluri, dar nu sunt mulţumit de el, vreau mai mult. Îmi reproşez că l-am sfătuit anul trecut să rămână în fotbalul mare, însă văd că la Schalke nu prinde echipa. Şi chiar cred că este mai valoros decât Huntelaar, însă depinde doar de el. Trebuie să tragă tare la antrenamente şi să-şi revină cât mai repede. Dacă nu îşi va schimba comportamentul, îi va afecta total cariera”, a mai spus selecţionerul.

Îl apără pe Tătăruşanu

Toate acuzele îndreptate spre Ciprian Tătăruşanu, după gafa acestuia din meciul cu Twente, îl lasă rece pe Piţurcă: „Tătăruşanu este unul dintre cei mai valoroşi portari din fotbalul românesc. Eu nu mă iau după cine îl critică. A făcut o greşeală mare în returul cu Twente, însă nu trebuie să-i luăm capul. A fost relaxat la acea fază, trebuia să joace direct. Sper să nu repete astfel de greşeli şi la naţională. El face parte din planurile mele de viitor. Acum ce trebuia să-i fac lui Mutu, când a ratat penalty-ul cu Italia în 2008? Să-l împuşc?”.

Foto: Agerpres


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-08-14

TAGURI: mutu, piturca, tunuri, garda veche, tatarusanu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

„Roti” a uitat fotbalul Cel mai valoros şi vandabil produs al lui Dinamo, Dorin Rotariu, traversează o perioadă... 22 Noi 2016 | (2)