2016-12-08 06:18

SPORT


Primele meciuri ale sezonului pline de erori ale arbitrilor. Oamenii în negru au făcut praf debutul de campionat

 |  17:00
Primele meciuri ale sezonului pline de erori ale arbitrilor. Oamenii în negru au făcut praf debutul de campionat

Prima etapă a sezonului 2010-2011 a fost umbrită deerorile mari făcute de arbitri, care au decis, practic, soarta a trei meciuri,toate în favoarea formaţiilor mai bine cotate.

Dacă în Supercupa României, Unirea Urziceni a acuzatmaniera de arbitraj, în schimb, la prima partidă din campionat, cu PanduriiTârgu Jiu, fluieraşii au greşit decisiv în favoarea ialomiţenilor. Mai întâiSemedo (min. 29) a fost iertat de un cartonaş roşu pentru o intrare dură laportarul Marius Popa, pentru ca în minutul 90, gazdelor să le fie anulat un golvalabil, înscris de Antohi. De data aceasta, nu a greşit centralul RaduPetrescu, ci asistentul Eduard Crângaşu, care a indicat ofsaid.

Sâmbătă, în cel mai aşteptat joc al etapei, UniversitateaCraiova şi CFR Cluj au remizat, scor 0-0, însă oltenii i-au arătat pe bunădreptat cu degetul pe „oamenii în negru”.

Oficialii din Bănie susţin că Alexandru Tudor a avantajatclar campioana şi rezultatul a fost viciat. “Am avut un faultclar la Costea, dar nu s-a dat. Se umblă cu ocaua mică.Nu am cerut decât ce ni se cuvine, nu se mai poate aşa ceva. Vrem să fimtrataţi aşa cum se cuvine”, a răbufnit patronul Adrian Mititelu, care şi-a adusaminte şi de duelul din sezonul trecut din Cupa României. Atunci, Universităţiii-a fost anulată o reuşită valabilă, în timp ce ardelenii au marcat singurulgol al meciului din ofsaid.

Câtevaore mai târziu, Sebastian Colţescu şi brigada sa au avut cel mai greu joc aletapei, dintre FC Timişoara şi Gloria Bistriţa. Două goluri anulate, câte unulde fiecare parte, şi i-a eliminat pe Contra, de la gazde, şi pe Vali Năstasedin tabăra bistriţenilor. Atât la golul bistriţenilor din minutul 29, înscrisde De Pina, cât şi la eliminarea lui Contra, decizia centralului craiovean afost îndelung contestată de oficialii echipelor.

Fazele controversatedin primele meciuri ale etapei:

PANDURII TÂRGU JIU –UNIREA URZICENI 0-0

Minutul 29 - Semedonu mai poate ajunge un balon în interiorul careului gorjean, dar intră dur cutalpa în faţă şi îl secerează pe Marius Popa. Arbitrul Radu Petrescu îi acordădoar cartonaş galben.

Minutul 90 - Ungorjean centrează de pe partea stângă, Galamaz deviază până în careul mic laAntohi, care îl învinge pe Arlauskis, dar golul e anulat pe motiv de ofsaid.Reluările tv îl incriminează pe asistentul Eduard Crângaşu.

UNIVERSITATEA CRAIOVA– CFR CLUJ 0-0

Minutul 58 – MihaiCostea îi suflă mingea lui Panin şi, ţinut de adversar, cade în careu,solicitând 11 metri. Alexandru Tudor lasă eronat jocul să continue. “Credcă se putea acordat penalty la acel duel”, a explicat, pentru “Puterea”, chiar un arbitru din primul eşalon.

FC TIMIŞOARA – GLORIA BISTRIŢA 2-2

Minutul 33 – Portughezul De Pina vine din spate şi înscrie cu olovitură de cap din marginea careului mic. Arbitrul Colţescu ia o deciziecontroversată şi acordă fault în atac, spre stupefacţia oaspeţilor.

Minutul 70 – Cosmin Contra vede cartonaşul roşu după ce loveşte unadversar în timp ce acesta se bucura împreună cu coechipierii săi pentru golulde 2-1, înscris cu câteva momente mai devreme. Reluările tv arată cum fostulinternaţional vine pornit pentru a-l potoli pe adversar.

Minutul 77 – Iulian Tameş preia o minge la marginea careului şiînscris cu un şut plasat de la 12 metri. Atât arbitrul central, cât şiasistentul, indică henţ.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-08-16



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image