2018-10-18 21:58


PROGRAM ȘI TELEVIZĂRI, ETAPA 31. Steaua şi ASA dau atacul final

 |  10:05
PROGRAM ȘI TELEVIZĂRI, ETAPA 31. Steaua şi ASA dau atacul final
Florentin Dincă

Mai sunt patru etape până la finalul sezonului iar ASA Târgu Mureș și Steaua dau ultimele bătălii pentru câștigarea titlului. Ardelenii au parte de o deplasare scurtă, dar foarte dificilă la Mediaș, acolo unde Gaz Metan are nevoie și ea de puncte ca de aer ca să scape de retrogradare. De partea cealaltă, Steaua are un meci care pare mai facil la prima vedere pe Arena Națională, însă Concordia Chiajna, antrenată de ex-stelistul Marius Baciu, este și ea la doar trei puncte deasupra liniei roșii și nu își permite să cedeze punctele puse în joc.

“Nu trebuie să ne mai gândim că am pierdut primul loc, ci la urmatorul meci, cel cu Chiajna. Unul foarte important, decisiv chiar. Trebuie neapărat să îl câştigăm şi să aşteptăm un pas greşit al celor de la ASA Târgu Mureş. După ce am câştigat derby-ul cu Dinamo avem un alt moral. Sper şi cred că vom câştiga toate meciurile până la finalul campionatului”, e părerea antrenorului stelist Costel Gâlcă.

Ciobi, fără juma’ de apărare

Setul câştigat etapa trecută în faţa Viitorului a fost plătit scump. Din cauza cartonaşelor, doi oameni de bază ai lui Liviu Ciobotariu vor privi meciul cu Gaz Metan de duminică din tribune, fiind suspendaţi. Ambii sunt din linia defensivă. Marius Constantin şi Laszlo Sepsi au adunat fiecare câte şapte cartonaşe galbene în acest sezon şi nu-şi vor putea ajuta colegii într-un meci care se anunţă de foc.Mai sunt patru jocuri și trebuie să le tratăm cu seriozitate maximă pe toate. Nu simțim presiunea, jucăm doar din plăcere. Ne gândim la titlu, dar nu simțim presiunea”, a declarat Ciobi.

PROGRAM ȘI TELEVIZĂRI, ETAPA 31. Steaua şi ASA dau atacul final
zoom
“Câinii”, la control

Mircea Rednic îşi va începe în această seară al treilea mandat pe banca lui Dinamo. “Câinii” vor juca la Chiajna, cu Viitorul, echipă pe care nu au bătut-o până acum de la promovarea puştilor lui Gică Hagi în prima divizie. Un prim meci în care “Strâmbul” îşi va evalua atent elevii. Aceştia au la dispoziţie patru patru partide pentru a-I demonstra antrenorului că merită să îmbrace tricoul lui dinamo şi în sezonul viitor. “Am acceptat să preiau echipa de acum, să profit de aceste trei săptămâni, să-i cunosc mai bine pe băieţi, să văd pe cine mă bazez. Sper să terminăm acest campionat cât mai sus. Eu din exterior văd calitate în acest lot. Cred că avem un lot bun, o să-i evaluez, voi sta de vorba cu ei. De aia am venit, să-i evaluez. În aceste patru meciuri trebuie să le găsesc poziiţia ideală pentru a da randamentul maxim. Performanţa cere muncă, disciplină, respect. Sunt sigur că dacă vor face acest lucru ne vom înţelege”, a spus Rednic.

Care pe care la Piatra Neamţ

Ceahlăul şi Rapid joacă luni la Piatra Neamţ cu sabia deasupra capului. Gazdele, penultimul loc în clasament, par a fi renunţat la lupta pentru salvarea de la retrogradare, în timp ce Rapidul speră cu ochii deschişi la evitarea retrogradării după ce au obţinut cinci puncte în ultimele trei etape. “Mai avem 4 meciuri. Vom lupta și sperăm să câștigăm la Piatra Neamț. Putem să obținem trei victorii în utlimele patru jocuri. Nu cred că mai pierdem până la finalul campionatului. Suntem în lupta pentru retrogradare, avem încă șanse mari”, afirmă sigur pe el Cristiano Bergodi.

PROGRAM ŞI TELEVIZĂRI

Vineri

Pandurii - FC Brașov, ora 18.30, DigiSport, DolceSport, Look Plus

Viitorul - Dinamo, ora 21.00, DigiSport, Look TV

Sâmbătă

CSU Craiova - CSMS Iași, ora 17.00, DigiSport, Look TV

Petrolul – “U” Cluj, ora 19.45, DigiSport, Look TV

Duminică

CFR Cluj - FC Botoșani, ora 16.00, DigiSport, Look TV

Gaz Metan - ASA Tg.-Mureș, ora 18.30, DigiSport, Look TV

Steaua - Concordia, ora 21.00, DigiSport, DolceSport, look Plus

Luni

Astra Giurgiu - Oțelul, ora 18.00, DigiSport, DolceSport, Look Plus

Ceahlăul - FC Rapid, ora 20.30, DigiSport, Look TV


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-08

TAGURI: program, televizari, etapa, 31, steaua, asa, targu, mures
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




loading...