2017-11-25 05:47


Rafael Benitez a fost dat afară de la Real Madrid. Înlocuitor cu nume

 |  19:09
Rafael Benitez a fost dat afară de la Real Madrid. Înlocuitor cu nume
Florentin Dincă

Antrenorul spaniol Rafael Benitez a scăpat ca printre urechile acului de demitere în urmă cu câteva săptămâni, la un meci în deplasare cu Şahtior, în grupele Ligii Campionilor. Victoria de atunci i-a prelungit agonia. Până luni, când Florentino Perez, şeful suprem de pe Santiago Bernabeu, a decis să-l dea afară, la doar o zi după remiza obţinută cu forcepsul cu Valencia, scor 2-2, pe Mestalla.

Surpriză sau nu, dar în locul lui Benitez va fi instalat Zinedine Zidane, fosta glorie a madrilenilor, care ocupa funcţia de antrenor principal la echipa a doua a “albilor”.

Lui Rafa Benitez i se impută gestionarea sub orice critică a vestiarului, dar mai ales rezultatele slabe înregistrate de echipă în acest sezon. Chiar şi aşa, Realul este încă în luptă pentru câştigarea titlului, iar în Liga Campionilor echipa este în primăvara europeană.

După 18 etape din Primera Division, Real Madrid ocupă locul 3, cu 37 de puncte, la patru puncte de liderul Atletico Madrid şi la două de FC Barcelona, ocupanta locului 2, care are un meci mai puţin, potrivit Mediafax. Benitez preluase pe Real Madrid la 3 iunie 2015.

 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-04
Citeste si:
Antrenorul lui Real Madrid, Rafael Benitez, va fi demis dacă pierde cu Şahtior în Liga Campionilor

TAGURI: rafael benitez, real madrid, demis, antrenor



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri