2016-12-03 19:46

SPORT


Războiul dintre Craiova şi Steaua continuă. Dorele, probleme mă?

 |  12:59
Războiul dintre Craiova şi Steaua continuă. Dorele, probleme mă?

Universitatea Craiova a trimis ieri o adresă către LigaProfesionistă de Fotbal prin care solicită forului condus de Dumitru Dragomirsă nu permită Stelei legitimarea lui Dorel Stoica. Motivul? Mijlocaşul învârstă de 32 de ani mai are contract cu alb-albaştrii până la finalul sezonuluiviitor. Practic, a început lupta actelor dintre Universitatea şi Steaua după cepână acum oficialii celor două formaţii s-au contrat doar prin presă. Olteniiau cerut grupării din Ghencea să renunţe cât mai rapid la mijlocaş pentru că încaz contrar vor face o reclamaţie la Comisiile LPF. Finanţatorul juveţilorAdrian Mititelu i-a transmis mijlocaşului să revină până la finalul acesteisăptămâni în Bănie pentru că altfel riscă suspendarea. “Îi mulţumesc luiPiţurcă pentru că l-a folosit pe postul de mijlocaş defensiv. Îl aştept peDorel la Craiova”, a anunţat Mititelu. Conform unei clauze în contractul pecare fotbalistul îl avea cu Universitatea, în cazul în care doreşte să evoluezepentru o altă echipă din ţară trebuie să achite suma de 999.000 de euro, întimp ce la o formaţie din străinătate se poate transfera gratis. “Altfel nul-am fi lăsat să meargă gratis la arabi acum şase luni”, a explicatconducătorul craiovenilor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-03-18



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image