2018-10-23 21:24


Răzvan Burleanu, despre ancheta DIICOT: FRF a furnizat documentele cerute de procurori

 |  15:02
Răzvan Burleanu, despre ancheta DIICOT: FRF a furnizat documentele cerute de procurori

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că Federaţia Română de Fotbal a furnizat documentele cerute până în prezent de procurori în dosarul legat de deturnarea unor bani primiți de FRF de la FIFA pentru construirea bazei sportive de la Buftea. Burleanu a ţinut să precizeze că FRF va sprijini ancheta DIICOT.

„Este o anchetă în plină desfășurare, așadar nu cred că se cuvine un comentariu. Dacă avem în vedere că procurorii vizează fosta conducere a FRF, atunci precizările chiar că sunt de prisos. La solicitarea anchetatorilor, noi am furnizat toate documentele care ne-au fost cerute și vom sprijini această anchetă și pe mai departe, dacă ne vor fi solicitate și alte informații", a precizat Răzvan Burleanu, conform unui comunicat publicat pe site-ul oficial al FRF.

Surse judiciare, citate de Agerpres, au afirmat că, „în perioada 2010-2012, s-a constituit un grup infracțional organizat prin care s-a urmărit însușirea sumei de peste un milion de euro, bani proveniți din finanțarea FRF de către FIFA, care au fost supuși unui proces de reciclare”. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-02-24
Citeste si:
Dumitru Dragomir, la sediul DIICOT pentru audieri
DIICOT pe urmele lui Mircea Sandu. Procurorii anchetează delapidarea sumei de un million de euro, bani primiţi de la FIFA pe vremea fostului şef al FRF
Preşedintele clubului CFR Cluj, audiat de procurorii DIICOT
Oameni din lumea fotbalului, citaţi la DIICOT pentru audieri

TAGURI: razvan burleanu, ancheta, diicot, frf, furnizeaza, documente, procuror
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




loading...