2018-12-11 05:25


GICU GROZAV a rupt tăcerea după ce a fost dat afară de DINAMO şi pus la zid de toată lumea

 |  13:01
GICU GROZAV a rupt tăcerea după ce a fost dat afară de DINAMO şi pus la zid de toată lumea

La o zi şi jumătate după ce a ratat jenant un penalty care ar fi dus-o pe Dinamo mai departe în Cupa României, Gheorghe Grozav a declarat că îi pare rău că i-a dezamăgit pe suporterii dinamovişti, dar a precizat că nu a executat respectiva lovitura de departajare “la mişto”. Jucătorul mai afirmă că el nu este un laş, iar “coloana sa va rămâne mereu dreaptă”. Jucătorul admite că nu el a fost cel care a cerut să se rezilieze contractul cu gruparea bucureşteană, ci conducerea clubului a luat această decizie capitală.

“Ieri toată lumea a încercat să mă sune, dar am vrut să mă liniştesc puţin. Eu nu vreau să vorbesc rău despre Dinamo în aceste momente delicate pentru că nu îmi stă în fire să o fac. Îmi pare rău de ce s-a întâmplat, pentru că am venit la Dinamo să ajut. Îmi pare rău că am dezamăgit mulţi suporteri ai lui Dinamo care au avut încredere în mine, de asta regret. Viaţa merge înainte. Eu ales să execut penaltiul în acel mod. E un mod de a executa. Eu niciodată nu o să iau la mişto suporterii dinamovişti, pentru că nu de asta am venit la Dinamo. Am ales să execut aşa, nu mi-a ieşit, dar niciodată nu voi la la mişto suporterii dinamovişti sau clubul Dinamo”, a spus Grozav la Digi Sport.

Fotbalistul a vorbit şi despre discuţia sa de vineri cu Alexandru David. “David a spus ce a spus, m-a pus într-o lumină proastă ca şi cum eu am executat la mişto acel penalti. I-am spus doar că e un mod de a executa, bine nu în modul în care am bătut eu. Bine, am mai ratat dar am mai şi marcat din acel procedeu. Îmi pare rău că i-am dezamăgit pe suporterii dinamovişti. Domnul David dacă m-a întrebat în birou eu ce-aş face în locul lui, i-am spus sincer că dacă nu poate să lase pe cineva mai bun”.

“Nu Grozav a cerut rezilierea, Dinamo i-a reziliat contractul lui Gicu Grozav. Eu ştiam când am semnat cu Dinamo în ce situaţie era Dinamo. Nu sunt un laş, nu plecam de bunăvoie, eu rămâneam până muream împreună, mi-am asumat că e o situaţie foarte grea. Chiar nu renunţam eu. N-am fost şi nu voi fi niciodată un laş. Le doresc numai bine, succes şi sper să o scoată la capăt. Rednic a spus după meci că eu îmi bat joc de el şi i-am spus că niciodată n-aş putea să-mi bat joc de el, că îl respect. La mine s-a văzut cel mai urât. Toată lumea a spus că am tras la mişto. Îmi asum, dar coloana mea va rămâne dreaptă mereu, o să ies cu capul sus. Nu mi-am bătut joc şi îmi pare rău pentru suporterii dinamovişti”, a mai afirmat fotbalistul.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-11-03

TAGURI: reactie, gicu grozav, dinamo
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




loading...