2018-10-19 12:05


România se CALIFICĂ fabulos la Europenele de handbal feminin

 |  23:06
România se CALIFICĂ fabulos la Europenele de handbal feminin

Victorie uriașă pentru România, joi seara, la handbal feminim. Fetele noastre au învins naționala Austriei cu scorul strâns de 28-25 și se califică la Campionatele Europene din Franța, la Innsbruck, într-un meci din Grupa a 4-a a preliminariilor.

Tricolorele nu mai pot scăpa primele două locuri în grupă, care asigură prezenţa la turneul final din Franţa, participând pentru a 12-a oară la un Campionat European. 

România a câştigat cu emoţii, la capătul unui meci în care a condus în cea mai mare parte a timpului, dar în care nu a reuşit să se desprindă decisiv.Jucătoarele antrenate de Ambros Martin au ratat nu mai puţin de cinci aruncări de la 7 metri, în timp ce Austria a irosit trei.Din min. 48, România nu a mai putut conta pe serviciile Melindei Geiger, care a primit cartonaşul roşu pentru lovirea în figură a portarului cu mingea la 7 metri.Începutul a fost mai greoi pentru echipa noastră, care a fost condusă cu 5-3 (min. 14) şi 8-7 (19). România a preluat apoi iniţiativa, a condus cu 10-8 (26), iar la pauză avantajul era de două goluri, 13-11.În repriza secundă, România s-a dus la patru goluri, 15-11 (32), apoi ecartul a fost de două-trei goluri în favoarea oaspetelor, în min. 46 crescând din nou la patru goluri, 23-19. Austria a reuşit să egaleze în min. 55, 24-24, dar valoarea şi-a spus cuvântul pe final, iar România a reuşit să obţină victoria cu 28-25.Au arbitrat Katalin Pech şi Maria Vagvolgyi (ambele din Ungaria), iar delegat EHF a fost Stephan Vitzthum (Elveţia).România ocupă primul loc cu 8 puncte, urmată de Rusia, 6 puncte, Austria, 6 puncte, Portugalia, 0 puncte.În ultimele partide din grupă, pe 3 iunie, Austria va juca acasă cu Rusia, iar România va înfrunta Portugalia, la Buzău.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-06-01

TAGURI: handbal feminin, campionate europene, romania, austria
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




loading...