2019-01-23 20:11


România, VICTORIE fabuloasă în fața Spaniei la Campionatul European de HANDBAL!

 |  21:05
România, VICTORIE fabuloasă în fața Spaniei la Campionatul European de HANDBAL!

Naţionala feminină de handbal a României a câştigat, marţi seară, în faţa Spaniei, cu scorul de 27-25, în cel de-al doilea meci din Grupa principală II a Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2018 din Franţa.

Naţionala feminină de handbal a României a lăsat mult de dorit în primele 30 de minute. Extremele n-au contat nici de această dată, doar Cristina Florică a marcat.

Eliza Buceschi şi Cristina Neagu au dus greul primei reprize, reuşind să înscrie de trei, respectiv de patru ori. Au mai punctat Crina Pintea şi Gabriela Perianu, în timpă ce Denisa Dedu a apărat poarta României în repetate rânduri.

Handbalistele tricolore au început în inferioritate partea secundă a meciului, după ce Perianu a fost eliminată în minutul 29. Jucătoarele noastre au prins însă curaj în cea de-a doua repriză şi au reuşit să marcheze chiar şi în inferioritate numerică, iar în minutul 42 au reuşit să preia conducerea partidei. În minutul 53, handbalistele naţionalei României s-au detaşat la trei goluri diferenţă, diferenţă menţinută de jucătoarele noastre până aproape de final, când în ultimul minut, handbalistele din Spania au redus ecartul la două goluri.

În următorul meci, România va întâlni Ungaria, pe care handbalistele noastre trebuie să-l câştige pentru a se califica în semifinale.

În prima fază a grupelor, România a avut un parcurs impecabil, învingând Germania, Cehia şi Norvegia.

Rusia e singura formaţie care şi-a asigurat prezenţa în penultimul act.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-12-11

TAGURI: nationala, romania, spania, handbal feminin
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri



loading...