2018-09-25 18:19


RONALDO a recunoscut de ce a SEMNAT cu Juventus

 |  13:33
RONALDO a recunoscut de ce a SEMNAT cu Juventus

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo, transferat în această vară de la Real Madrid la Juventus, a dezvăluit care a fost motivul principal pentru care a ales să semneze cu multipla campioană a Italiei, și anume câștigarea și cu aceasta echipă a trofeului Ligii Campionilor. Lusitanul a mai afirmat că destinul a jucat un rol esențial în alegerea sa, neînchipuindu-și vreodată ca va activa pentru gruparea torineză.

Sunt lucruri în viaţă care par dictate de destin, iar în acest caz a fost aşa. Nu mă aşteptam să joc la acest club, dar anumite lucruri se întâmplă în mod natural. După cum ştie toată lumea, Juve este unul dintre cele mai bune cluburi din lume şi pentru mine a fost o decizie uşoară. Desigur, ceea ce am făcut la Real Madrid a fost incredibil, am câştigat totul şi am mulţi prieteni, dar Juventus mi-a arătat că mă doreşte mai mult decât oricine şi vreau să încerc să scriu istorie şi cu acest club", a spus starul portughez într-un interviu acordat platformei de streaming online Dazn, al cărei ambasador global a devenit. "Vreau să câştig Liga Campionilor cu Juve. Ne focalizăm asupra acestui lucru, eu şi colegii mei, însă fără să fie o obsesie, pas după pas, iar apoi vom vedea dacă va fi în acest an sau în cei următori. Obiectivul clubului este să câştige campionatul, Cupa Italiei şi, bineînţeles, să evoluăm cât mai bine în Champions League. Sunt foarte fericit, echipa este puternică şi sunt foarte încântat. Aici sunt condiţii extraordinare, sunt surprins în sens pozitiv. Ne antrenăm dur, nu există nicio zi uşoară, însă mă simt cu adevărat fericit. Îmi place cum se lucrează aici, mentalitatea. Au metode speciale, şi întregul staff este foarte profesionist", a mai declarat Ronaldo, citat de Agerpres.

Hobby-uri ciudate

Acesta a mai dezvăluit că în timpul liber urmăreşte lupte din UFC, meciuri de tenis şi baschet. "Îmi place ping-pong-ul, care este al doilea meu sport şi cel în care sunt cel mai bun", a precizat Ronaldo.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-08-22

TAGURI: ronaldo, recunoscut, semnat, juventus
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










loading...