2018-11-15 14:44


Ronaldo, cel mai bun SPORTIV european. Ce loc ocupă SIMONA HALEP

 |  16:23
Ronaldo, cel mai bun SPORTIV european. Ce loc ocupă SIMONA HALEP

Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo (Real Madrid) a fost desemnat cel mai bun sportiv european al anului 2017, în ancheta agenţiei poloneze PAP, în timp ce românca Simona Halep, numărul unu mondial în tenisul feminin, s-a clasat pe locul 13.

Atacantul lusitan, care a câştigat în acest an al cincilea său ''Balon de Aur'', precum şi premiul The Best, acordat de FIFA, a ocupat primul loc cu un total de 159 de puncte în ierarhia stabilită prin voturile acordate de reprezentanţii a 26 de agenţii de presă de pe continent, printre care şi AGERPRES. Ronaldo a ieşit învingător şi la ediţia trecută a anchetei PAP, transmite Agerpres.Pe locul secund s-a clasat britanicul Lewis Hamilton, campionul mondial de Formula 1, cu 143 puncte, podiumul fiind completat de tenismanul elveţian Roger Federer, campion anul acesta la Australian Open şi Wimbledon, cu 124 puncte, etc.Simona Halep a ocupat locul 13, cu 31 de puncte. Halep a fost a doua în ancheta agenţiei bulgare de ştiri BTA care a desemnat recent cei mai buni sportivi din Balcani, fiind devansată de bulgarul Grigor Dimitrov.Clasamentul anchetei PAP:1. Cristiano Ronaldo (Portugalia/fotbal) 159 puncte2. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Formula 1) 1433. Roger Federer (Elveţia/tenis) 1244. Rafael Nadal (Spania/tenis) 1135. Sarah Sjoestroem (Suedia/înot) 756. Marcel Hirscher (Austria/schi alpin) 687-8. Laura Dahlmeier (Germania/biatlon), Mohamed Farah (Marea Britanie/atletism) 519. Chris Froome (Marea Britanie/ciclism) 5010. Ekaterini Stefanidi (Grecia/atletism) 4111. Katinka Hosszu (Ungaria/înot) 3412. Goran Dragic (Slovenia/baschet) 3213. Simona Halep (România/tenis) 3114-15. Martin Fourcade (Franţa/biatlon), Maria Lasiţkiene (Rusia/atletism) 2916. Stefan Kraft (Austria/schi nordic) 2717. Teddy Riner (Franţa/judo) 2618. Marit Bjoergen (Norvegia/schi nordic) 2319. Peter Sagan (Slovacia/ciclism) 2220-21. Anthony Joshua (Marea Britanie/box), Johannes Vetter (Germania/atletism) 19

Reprezentanţii României au câştigat în două rânduri ancheta PAP pentru cel mai bun sportiv european al anului, în 1976 prin gimnasta Nadia Comăneci şi în 1999 prin atleta Gabriela Szabo.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-12-30

TAGURI: sportiv, european, ronaldo, simona halep
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




loading...