2018-04-27 06:10


Ronaldo dă cu Baros(ul)

 |  21:00
Ronaldo dă cu Baros(ul)

Faza grupelor s-a încheiat la EURO, iar astăzi deja are loc primul sfert de finală, unul care pare, la prima vedere, cel mai dezechilibrat, Portugalia – Cehia. Lusitanii sunt pe cai mari după ce au reuşit să iasă teferi din grupa morţii, cu Olanda şi Germania, în timp ce plavii sunt consideraţi, pe bună dreptate, revelaţia turneului din Polonia şi Ucraina.

Primul duel din sferturi poate fi caracterizat şi de o încleştare între golgheterii celor două echipe, Cristiano Ronaldo, starul Portugaliei, care pare a-şi fi intrat în mână, iar de partea cealaltă, cehii se bazează pe experienţa uriaşă a lui Milan Baros, vârful lui Galatasaray.

„Am fost campion al Europei cu Chelsea, într-un moment în care nimeni nu o dădea ca favorită. Atunci când am debutat la EURO, nimeni nu considera Portugalia favorită. Germania şi Olanda erau la rândul lor favorite, iar noi ne-am calificat. Am văzut unele dintre meciurile cehilor. Nu au debutat prea bine (n.r. - 1-4 cu Rusia), ca şi noi, dar apoi au dat un răspuns fantastic. Ne aşteptăm la un adversar puternic, va fi un meci dificil”, a declarat mijlocaşul lusitanilor, Raul Meireles.

Le cehi domină incertitudinea în jurul căpitanului Tomas Rosicky, care a părăsit cantonamentul Cehiei şi s-a tratat la Praga pentru problemele la tendonul lui Ahile. Mijlocaşul s-a întors deja în cantonamentul echipei de la Wroclaw, însă folosirea sa diseară este incertă.

PORTUGALIA – CEHIA, ORA 21.45, TVR 1 ŞI DOLCE SPORT

Formaţii probabile:

Portugalia:Rui Patricio - Joao Pereira, Bruno Alves, Pepe, Fabio Coentrao - Raul Meireles, Miguel Veloso, Joao Moutinho – Nani, Helder Postiga, Cristiano Ronaldo (căpitan). Selecţioner: Paulo Bento

Cehia:Petr Cech (căpitan) - Theodor Gebre Selassie, Tomas Sivok, Michal Kadlec, David Limbersky -  Tomas Hübschman, Jaroslav Plasil - Petr Jiracek, Daniel Kolar, Vaclav Pilar - Milan Baros. Selecţioner: Michal Bílek

Programul sferturilor:

22 iunie, ora 21.45 (Gdansk): GERMANIA - GRECIA

23 iunie, ora 21.45 (Doneţk): SPANIA – FRANŢA

24 iunie, ora 21,45 (Kiev): ANGLIA - ITALIA

Clasamentul golgheterilor:

3 goluri: Mario Gomez (Germania), Mario Mandzukic (Croaţia), Alan Dzagoev (Rusia) 2 goluri: Andrei Şevcenko (Ucraina), Vaclav Pilar (Cehia), Nicklas Bendtner (Danemarca), Fernando Torres (Spania), Cesc Fabregas (Spania), Petr Jiracek (Cehia), Cristiano Ronaldo (Portugalia), Michael Krohn-Dehli (Danemarca), Zlatan Ibrahimovic (Suedia)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639567-01-27

TAGURI: ronaldo, anglia, clasament, golgheteri





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri