2016-12-11 04:19

SPORT


S-a retras din cauza unui cartonaş roşu. Pentru că nu are bani să plătească o amendă, un jucător din Valea Jiului a renunţat la fotbal

 |  19:19

Un fotbalist din Valea Jiului a fost nevoit să abandonezecariera după ce clubul la care activa, CS Vulcan, nu i-a plătit o amendă învaloare de 10 milioane de lei vechi pentru un cartonaş roşu încasat la un mecidin Cupa României.

Calvarul lui George Barbu a început în vara anului trecut,când a fost eliminat într-un meci cu Dacia Orăştie, din primul tur al CupeiRomâniei. A primit trei etape de suspendare şi o amendă în valoare de 10 milioanede lei vechi, sumă considerată infimă în fotbalul românesc, însă pentru el,reprezintă două salarii.

Oficialii clubului l-au asigurat că vor achita baniiimediat, deoarece îl consideră un jucător de bază, însă timpul a trecut şi apoii-au cerut să plătească din propriul buzunar. “Mi-au zissă dau eu banii, că apoi îi voi primi de la club. Nu am avut de unde, pentru cănici salariul nu îl primeam. Am stat la echipă patru luni şi am încasat 300 delei”, ne-a povestit fundaşul, care a evoluat timp de unsezon şi pentru Jiul Petroşani.

Deşi a încercat în repetate rânduri să rezolvesituaţia cu gruparea vulcăneană, tânărul a fost nevoit să stea mai bine de unan pe tuşă din acest motiv. “Am fost eliminat când jucam pentru ei, nu în altă parte. Acum nu pot face nimic, nu am banipentru amendă. Stau de un an din cauza asta şi am fost practic obligat să mălas de fotbal”, şi-a continuat el discursul amar. Conformregulamentului FRF, în cazul în care un jucător eliminat este suspendat şiamendat, acesta nu poate reveni pe gazon până când nu îşi va ispăşi pedeapsa şiva plăti banii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638943-01-10



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image