2019-04-25 09:06


Şefii de la FC Dinamo şi CS Dinamo se CONTRAZIC în privinţa construirii noului STADION

 |  21:00
Şefii de la FC Dinamo şi CS Dinamo se CONTRAZIC în privinţa construirii noului STADION

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Alexandru David, spune că este convins că nu se va face până la urmă noul stadion Dinamo. Nici pe locul velodronului, nici pe amplasamentul actualului stadion. De cu totul o altă părere este George Cosac, şeful de la CS Dinamo, care susţine “după finalizarea tehnico-economice, gruparea pe care o conduce va iniţia o hotărâre de Guvern pentru demolarea velodromului, în conformitate cu Legea Sportului 69/2000”. Apoi, pe acea locaţie să se poată ridica noua arenă a “câinilor”.

"Parcă toate forţele universului s-au aliat ca să nu se facă acest stadion. Astăzi intervine Asociaţia Cicliştilor, mâine a bicicliştilor, poimâine cine ştie ce asociaţie mai apare. Am ferma convingere că nu se mai face nimic. Că se ratează şi investiţia de la compania naţională. O să vedem când o să se mai întâlnească vreodată Dinamo cu această oportunitate, de a-i finanţa Guvernul, prin Compania Naţională de Investiţii, un nou stadion. Pentru 2.000 de locuri în plus sau în minus, că înţeleg că acolo este marea problemă. Se ratează o şansă pe care nu ştiu când o vom mai avea. S-a găsit soluţia, să se facă pe velodrom, un stadion de 18.000, este foarte bun. Trebuie făcut, pentru ca la meciurile la care vom fi peste 18.000, să contractăm Arena Naţională", a declarat la Digi Sport Alexandru David.

«Proiectul Euro 2020», din care face parte și obiectivul de investiții din Complexul Sportiv Dinamo București, este asumat la cel mai înalt nivel. Acesta se derulează în termenii stabiliți, conform HG 1093 din 2013. Clubul Sportiv Dinamo și eu personal avem atribuții limitate în derularea acestui proiect, iar datoria noastră este aceea de a duce la îndeplinire sarcinile ce sunt în competența noastră, în calitate de administrator al terenului pe care urmează a fi edificată noua bază sportivă. Nici CS Dinamo, nici eu personal nu putem opri un astfel de proiect. Astfel, la nivelul CS Dinamo suntem în faza în care așteptăm finalizarea proiectului pentru Planul Urbanistic Zonal, cu termen de execuție 31 martie 2019. Ulterior, acesta va fi predat la CNI, care va realiza Studiul de Prefezabilitate (SPF), respectiv Studiul de Fezabilitate (SF). După finalizarea documentațiilor tehnico-economice, CS Dinamo va iniția o hotărâre de Guvern, pentru demolarea obiectivului velodrom, în conformitate cu Legea Sportului 69/2000, art. 79, alin (1^1): «desființarea unor baze sportive aparținând domeniului public ori privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale se poate face numai prin hotărâre a Guvernului, cu condiția ca autoritățile administrației publice să aprobe în prealabil, în condițiile legii, documentațiile tehnico-economice aferente unor obiective de investiții destinate educației fizice și sportului, care vor fi construite pe același amplasament». După parcurgerea acestor pași, vor începe efectiv lucrările pentru edificarea noii baze sportive. Asigurăm mass-media că M.A.I. şi CS Dinamo vor întreprinde toate demersurile necesare realizării acestui proiect, dorit atât de club, cât și de toți suporterii dinamoviști”, se arată într-un drept la replică pentru Gazeta Sporturilor al lui George Cosac, în urma unui articol în care era acuzat că se opune construirea noului stadion pe locul velodromului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-03-06

TAGURI: stadion dinamo, david, cosac
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri