2019-05-19 23:44


Senatorii au decis ca federațiile sportive și COSR să dea socoteală pentru banii cheltuiți

 |  18:08
Senatorii au decis ca federațiile sportive și COSR să dea socoteală pentru banii cheltuiți

Lumea sportului din țara noastră a sărit ca arsă, la începutul acestei săptămânii, ca urmare a modificărilor la Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, aduse la Senat, încă din data de 1 aprilie 2019 (vezi documentul în facsimil), de către ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei.

Prin acest nou act normativ s-au adus o serie de modificări extreme de importante privind raporturile juridice dintre participanții la activitatea sportivă (sportivi, antrenori, arbitri etc) și structurile sportive cum ar fi cluburile, federațiile sau asociațiile. Totodată, s-au făcut și o serie de reglementări exprese cu privire la finanțarea acordată din fonduri publice de către autoritățile administatiei publice centrale și locale. Noua lege adoptată de Senat, are o prevedere extrem de clară care a pus pe jar întreaga lume a sportului românesc începând de la Federația Română de Fotbal până la Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR). Senatorii au abilitat Ministerul Tineretului și Sportului să convoace adunări generale extraordinare cu privire la structurile sportive de drept privat de utilitate publică, în situația în care acestea se află în situația încălcării grave a actelor constitutive, a statutului sau a normelor legale. Practic, prin această prevedere, MTS este obligată să devină garantul respectării prevederilor legale a activitatiilor tututor structurilor sportive private declarate de utiliate publică din țara noastră, inclusiv a COSR și FRF. Adică, fiecare fiecare federație declarată de utilitate publică va trebui să justifice și cum cheltuiește bani și administrează infrastructura sportivă. Proiectul de lege a fost adoptat cu majoritatea covârșitoare a senatorilor, urmând ca votul final să fie dat de către Camera Deputaților.

  


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-04-18

TAGURI: senat, bogdan matei, federatii, cosr
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri