2016-12-09 17:28

SPORT


Sfântul Ilie!

 |  21:00
Sfântul Ilie!

Acum fix trei luni îşi rezilia contractul cu CS Mioveni, echipă pe care o antrenase doar două etape. După un conflict monstru cu conducerea argeşenilor legat de condiţiile de pregătire ale formaţiei, Ilie Stan şi-a făcut bagajele şi a plecat fără să mai stea pe gânduri. Până la urmă, tot răul a fost spre bine pentru el.

A ajuns după două săptămâni la Steaua şi, după o perioadă în care echipa a scârţâit serios sub comanda sa, acum roş-albaştrii sunt pe cai mari. Victoria din marele derby cu Dinamo, dar mai ales calificarea în primăvara europeană au salvat începutul de sezon extrem de slab al steliştilor. Iar meritul este, în principal, al lui Ilie Stan.

Distanţa de Dinamo a rămas la fel

Privit cu neîncredere de toată lumea, inclusiv de Gigi Becali, tehnicianul şi-a început aventura la Steaua în etapa a 9-a, la meciul cu Oţelul, câştigat în minutul 92. Atunci, Bourceanu&Co. se aflau la 8 puncte în spatele liderului Dinamo. Au urmat rezultate inconstante, de la 3-0 la masa verde la Ploieştila 0-1 la Piatra Neamţ. Printre aceste rezultate s-au strecurat şi două dezamăgiri crunte. Eliminarea fără drept de apel din Cupa României în faţa Politehnicii Timişoara, dar şi umilinţa fără margini de la Haifa, în Liga Europa, 0-5 în faţa lui Maccabi. Dacă accederea în primăvara europeană a fost un succes, în campionat lucrurile nu stau tocmai bine. Chiar dacă au învins în Groapă, steliştii se găsesc în momentul de faţă tot la 8 puncte în spatele marii rivale, însă jocul s-a schimbat radical, iar asta le dă mari speranţe suporterilor roş-albaştri.

Modest, dar şi îngâmfat

Calificarea în 16-imilie Europa League l-a dus în al nouălea cer pe Ilie Stan. Nu a încercat să îşi atragă în nici un fel meritele izbândei cu Larnaca, şi adaugă că nu arată în acest moment decât 50% din potenţial, iar în primăvară promite că va face din Steaua o echipă care nu va avea rival în Liga 1. „Jucătorii au înţeles că trebuie să ne facem fanii fericiţi. Meritul e doar al lor. Au făcut un joc foarte bun, dar echipa poate mult mai mult. În ultimele meciuri nu am arătat decît 50% la sută din ceea se poate. După pregătirea din această pauză competiţională, Steaua va deveni o forţă”, a spus Ilie Stan, care a devenit astfel al 7-lea tehnician al Stelei care duce echipa în primăvara europeană, după Stănescu, Ienei, Iordănescu, Zenga, Protasov şi Olăroiu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-01-14

TAGURI: Steaua, ilie stan, sfant, liga europa



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Victorie pentru Osmanlispor Adversara de joi seară a Stelei în Grupa L a Europa League, a câştigat partida pe teren propriu... 20 Noi 2016 | (0)
Victorie superbă a Stelei în fața Osmanlispor Steaua pastreaza sanse de calificare in primavara Europa League dupa victoria de pe teren propriu,... 24 Noi 2016 | (0)