2018-07-23 16:54


Simona Halep a fost eliminată de Alize Cornet în primul tur la Madrid

 |  17:45
Simona Halep a fost eliminată de Alize Cornet în primul tur la Madrid
Florentin Dincă

Simona Halep, finalistă anul trecut la Madrid Open, a fost eliminată surprinzător în primul tur de la competiţia de categorie Premier din capitala Spaniei, patronată chiar de Ion Ţiriac. Adversara, franţuzoaica Alize Cornet, locul 21 WTA, a învins-o în două seturi, scor 7-6 (6), 6-3. Într-o partidă care a durat o oră şi 49 de minute, românca s-a făcut “remarcată” prin numărul de greşeli neforţate pe care le-a comis. La final au reieşit 38 la statistică, exagerat de multe la un asemenea nivel!

Halep a părut la Madrid fără vlagă, fără idei şi fără concentrare. Chiar dacă a ratat două mingi de set, Simonei nu i-a funcţionat nici serviciul şi nici backhand-ul faimos. Halep şi Cornet mai fuseseră adversare până în prezent de trei ori, jucătoarea franceză impunându-se de două ori. Cele două sportive s-au întâlnit la Monterrey, în 2011, în primul tur, când a învins Cornet, scor 7-5, 6-1, în 2013 la Sofia în grupe, când Halep s-a impus cu 6-4, 6-4, şi în 2014 în runda inaugurală la Dubai, când românca a abandonat la scorul de 6-1, 1-1.

Simona Halep a fost eliminată de Alize Cornet în primul tur la Madrid
zoom
Victor Ioniţă, pe linie moartă

Interesant este că, Simona a apelat în timpul meciului de ieri, şi chiar de două ori, la colaboratorul Darren Cahill, şi nu la antrenorul său oficial, Victor Ioniţă, deşi ultimul era şi el în tribune alături de managerul Virginia Ruzici. Se prea poate ca, în viitorul apropiat, Halep să renunţe şi la contractul cu Ioniţă, aşa cum a făcut-o şi cu Wim Fisette. “Trebuie să fii mai atentă la serviciu. Ai nevoie de mai multă rapiditate, dar eşti obligată să combini loviturile. Ești prea previzibilă. Nu te lăsa. Luptă pentru fiecare minge. Vorbește cu mine, spune-mi ce simți! Simți că pierzi controlul? Încearcă mai mult acum, dar nu sub presiune. Continuă să lupți”, i-a comunicat, în zadar, Cahill.

Simona Halep a fost eliminată de Alize Cornet în primul tur la Madrid
zoom

Rocadă

În cazul în care Maria Şarapova va juca finala la Madrid, acolo unde este calificată în turul 2, Halep va reveni de săptămâna viitoare pe locul 3 WTA. Ea avea de anul trecut de apărat 650 de puncte, şi cum în atare condiţii pentru eliminare va primi doar 10 puncte, va avea cu 640 de puncte mai puţin începând de pe 11 mai, când va rămâne cu 7.115. Rusoaica are de apărat 1000 de puncte la Madrid, după ce anul trecut a câştigat turneul în faţa chiar a Simonei. Ea are în acest moment 7.525, iar o calificare în finala, echivalentă cu 600 de puncte, ar fi suficientă pentru o revenire a acesteia pe locul secund în ierarhia WTA. Următorul turneu la care va participa Simona Halep va fi la Roma, competiţie programată în perioada 11-17 mai şi la care anul trecut a ajuns până în optimi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-03

TAGURI: simona, halep, eliminata, madrid, turneu, alize, cornet





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri