2019-05-21 14:02


Simona Halep a pierdut primul meci din 2019 Nu am avut dureri deloc, e un semn bun

 |  12:40
Simona Halep a pierdut primul meci din 2019 Nu am avut dureri deloc, e un semn bun

Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 6-4, 6-4, de australianca Ashleigh Barty, locul 15 WTA, în turul al doilea al Sydney International, turneu de categorie Premier. Halep a fost acceptată direct în această fază a competiţiei. Cotidianul L'Equipe a notaT că spatele liderului WTA, afectat de o hernie de disc, a ţinut, însă jocul româncei a lăsat puţin de dorit. Simona Halep, locul I WTA, a declarat că nu a simţit dureri la spate în primul meci din 2019, pierdut în faţa australiencei Asheligh Barty, dar a precizat că aşteaptă ziua de joi, pentru a vedea cum se simte.

Pe o vreme vântoasă, dar caldă (27 de grade Celsius), Halep a jucat primul meci după o pauză de peste trei luni, cauzată de accidentarea suferită la spate. Examenul la care a fost supusă jucătoarea română la debutul ei în 2019 a fost unul dificil, poate prea dificil pentru stadiul actual de condiţie fizică al Simonei Halep.

Barty e din liga Simonei în termeni de înălţime (1,66 metri), dar şi ca stil de joc. Australianca de 22 de ani este o jucătoare agilă, care loveşte variat, imprimă mult efect mingilor şi serveşte eficient, destul de puternic pentru înălţime ei, dar mai ales bine plasat. Îi place să rupă ritmul, vine des la fileu, fiind şi o bună jucătoare de dublu (locul 7 WTA) şi găseşte unghiuri incredibile. Acoperă foarte bine terenul în defensivă şi nu ezită să treacă la atac, ori de câte ori are ocazia. Uneori, ea este imprecisă şi cedează puncte cu uşurinţă, dar îşi corectează repede evoluţia. Toate acestea au fost puse pe teren, miercuri, de ocupanta locul 15 mondial.

Halep a fost cu un pas în spatele adversarei. A alergat mai mereu după egalare, a avut puţine oportunităţi de a conduce jocul, iar atunci când a făcut-o, a greşit sau s-a lovit de defensiva de fier a rivalei. Rigidă şi cu un joc destul de perpendicular, românca a pornit greu în meci şi s-a menţinut la fel de greu în plasa adversarei. Urmărită din tribună de mama ei, Halep şi-a păstrat calmul şi a încercat să lupte, atât cât poate în acest moment. Cât priveşte problema de la spate, hernia de disc, este greu de spus dacă aceasta a afectat jocul Simonei sau evoluţie ei mai modestă a fost cauzată de lipsa competiţiei pentru o perioadă lungă de timp.

Barty a fost prima care a pus break-ul pe tabelă, miercuri, la scorul de 2-1 pentru ea. Halep a răspuns cu rebreak şi a egalat apoi situaţia, la 3. Liderul WTA a avut o bună oportunitate de desprindere la scorul de 4-4, când a condus cu 40-0 pe serviciul australiencei. A ratat toate cele trei mingi de break, iar Barty a fructificat ulterior prima ei minge de set, pe servicul româncei, şi s-a impus cu scorul de 6-4, după 41 de minute de joc. Acesta a fost primul set câştigat de Barty în faţa Simonei Halep după două înfrângeri cu 0-2, în întâlnirile directe.

În setul al doilea, Simona Halep a avut posibilitatea de a face break, la 2-2, conducând cu 40-15. A ratat ambele mingi, dar nu a mai făcut-o la 3-3. Din nefericire, ea nu a consolidat break-ul, ratând o minge de 5-3, iar scorul a devenit egal, 4-4. Australianca a mai salvat două mingi de break în ghemul următor şi a revenit la conducere, cu 5-4. După încă un break, ea a închis meciul, cu 6-4, 6-4, într-o oră şi 27 de minute de joc.

Pentru prezenţa la Sydney, Halep va primi 11.620 de dolari şi 55 de puncte WTA. Pentru jucătoarea română urmează Australian Open, unde are de apărat finala din 2018.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-01-09

TAGURI: simona halep, meci, 2019,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


NEA CAISA
09 Ian 2019

CUM DRACU SE MENTINE TOANTA ASTA ( CARE E CIUCA BATAILOR ) PE PRIMUL LOC ?
@ HALEPA
10 Ian 2019

N-AI AVUT DURERI ? NICI NOI , NU NE-A DURUT NICI IN MADUVA CURULUI CA AI PIERDUT . NE-AM OBISNUIT .
Random image



Ultimele stiri