2017-12-16 20:44


Simona Halep, din nou fără obiectiv la Australian Open

 |  10:32
Simona Halep, din nou fără obiectiv la Australian Open
Florentin Dincă

Simona Halep pornea încrezătoare în 2017. Obiectivul, subliniat chiar de ea, era să câştige un turneu de Mare Şlem, singurul care îi lipseşte din cariera la individual. Numai că, după eşecul jenant de la Shenzhen, sportiva noastră e revenit rapid la vechiul obicei de a nu-şi propune un obiectiv major la următorul turneu. Adică să câştige Australian Open, primul de Grand Slam al anului, care va începe pe 16 ianuarie.

"Îmi doresc să dau tot ce am mai bun în turneu şi să petrec momente plăcute pe teren, fără să îmi stabilesc un obiectiv clar înainte. Sunt fericită să joc aici, îmi place să evoluez pe Rod Laver Arena. Am amintiri frumoase din acest turneu, la care am atins în două rânduri sferturile de finală. Sper ca anul acesta să mă autodepăşesc, dar nu se ştie niciodată", a spus Simona Halep, citată de contul oficial de Twitter al Australian Open.

Românca a ajuns până în sferturi la Melbourne în anii 2014 şi 2015, fiind eliminată de slovaca Dominika Cibulkova, scor 3-6, 0-6, respectiv rusoaica Ekaterina Makarova, scor 4-6, 0-6. Anul trecut, românca a părăsit lamentabil competiţia încă din primul tur, 4-6, 3-6 în faţa chinezoaicei Shuai Zhang.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-09

TAGURI: simona halep, australian open





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri