2016-12-06 23:50

SPORT


Singurul circuit mondial K-1 condus de un român revine cu o super gală la Podgorica

 |  14:34
Singurul circuit mondial K-1 condus de un român revine cu o super gală la Podgorica

Cătălin Moroşanu, Ionuţ Atodiresei şi fraţii Andrei şi Bogdan Stoica vor urca pentru prima oară în ring anul acesta pe 25 februarie, atunci când e programată prima piramidă a circuitului SuperKombat 2012. Marea surpriză pregătită de promotorul Eduard Irimia este revenirea lui Raul Cătinaş.

“Sunt onorat că sezonul va începe la Podgorica. În Super Kombat vor lupta cele mai mari nume din lume, majoritatea contractelor au fost semnate, iar în plus, evenimentul nostru va fi transmis în direct pe patru continente. În noaptea de 25 februarie, Podgorica va fi un fel de Las Vegas. Interesul pentru gală este enorm”,a afirmat promotorul român, conform ASport.

În premieră, cel mai spectaculos luptător român, Cătălin Moroşanu, se va bate în cadrul piramidei de patru, intrând astfel în lupta pentru marea finală şi totodată pentru un Mitsubishi Ralliart Evolution, al cărui preţ de pornire este de peste 30.000 de euro.

De asemenea, după un an şi trei luni de pauză, Raul “Iron” Cătinaş are meci în K-1. Sportivul în vârstă de 23 de ani a luptat ultima oară pe 20 noiembrie 2010 la Sibiu contra americanului Imani Lee, pe care l-a învins la decizie.

Promotorul Eduard Irimia a anunţat că, printre luptătorii pe care fanii SuperKombat din Muntenegru vor avea ocazia să-i vadă la treabă, se numără Ionuţ “Pitbull” Atodiresei, Dzevad Poturak, dar şi fraţii Andrei şi Bogdan Stoica.

Main-eventul galei va fi meciul dintre spaniolul Frank Munoz şi vedeta locală Goran Radonjic, cel care în 2008 l-a învins chiar la el acasă pe Mourad Bouzidi. De altfel, organizatorii sunt convinşi că muntenegreanul poate deveni un nume important la nivel mondial.“Am sentimentul că Radonjic va fi o vedetă în circuit. Pe lângă acest meci, va primi şansa în alte trei lupte. Meciul cu Munoz va fi unul spectaculos deoarece spaniolul este unul dintre cei mai buni luptători din Europa”, a opinat Irimia.

Evenimentul va fi transmis în direct, în România, dar şi în alte 82 de ţări de pe patru continente, de Eurosport.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-04-17

TAGURI: superkombat, eduard irimia, circuit, k-1, podgorica



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Campania anuală împotriva cancerului pulmonar Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) alături de Societatea de Medicina Familiei... 22 Noi 2016 | (0)