2016-12-10 01:32

SPORT


Şoc la Cluj! CFR, eliminată de Gloria din Cupă!

 |  19:11
Şoc la Cluj! CFR, eliminată de Gloria din Cupă!

FC Braşov a eliminat ieri Timişoara, însă supriza ceamare a competiţiei a produs-o Gloria lui Nae Manea, care a învins deţinătoareatrofeului din ultimii trei ani, chiar la ea acasă. Deşi Cârţu a introdus aproapeformula standard, CFR nu a găsit drumul spre gol, ratând nepermis prin Traore,De Zerbi, Bastos sau Culio. Singura reuşită a întâlnirii a venit în minutul 72,din penalty, marcator Junior Moraes. Tony l-a tras clar de tricou pe Băjenaru,Balaj nu a văzut incidentul, însă tuşierul l-a atenţionat pe central, acestadin urmă acordând până la urmă penalty. După finalul meciului, Sorin Cârţu aavut o criză de nervi şi l-a alergat pe tuşierul care a indicat 11 metri petunelul ce duce la vestiare, însă a fost oprit la timp de oficiali ai clubuluigazdă. Partida contra Bistriţei poate fi ultima pentru tehnicianul pe bancaardelenilor, şefii grupării nefiind deloc mulţumiţi de rezultatele obţinute deacesta în perioada cât a condus echipa. Eliminare din Cupa României, 13 punctediferenţă de liderul Oţelul în campionat, iar în grupele Ligii Campionilor,după un început foarte bun, victorie acasă cu Basel, au urmat înfrângeri pelinie.

CFRCluj: Nuno Claro - Tony, Cadu, Piccolo, Edimar - E. Kone (Sforzini 71), Costa,Peralta - Traore, Bud (Culio 46), Bastos (De Zerbi 54).

GloriaBistriţa: Albuţ - Achim, Szukala, Năstase, Velcovici - Nalaţi, A. Mureşan Keita(Săceanu 54), Băjenaru (Tudose 81), C. Petre - B. Moraes (J. Moraes 58).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638948-11-08



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image