2019-05-20 02:08


Stanciu şi marea sa DORINŢĂ pentru 2019

 |  15:01
Stanciu şi marea sa DORINŢĂ pentru 2019

Mijlocaşul echipei naţionale, Nicolae Stanciu, a declarat că marea sa dorinţă pentru anul viitor este ca tricolorii să poată sărbători calificarea la Campionatul European 2020, competiţie organizată şi la Bucureşti.

"Cred că anul 2018 a fost unul extraordinar. Mi-am găsit liniştea la Praga, am avut multe reuşite personale. Din păcate, prestaţia echipei nu a fost la nivelul aşteptat. La echipa naţională a fost un an minunat, am reuşit să terminăm anul neînvinşi şi, în plus, am reuşit să marchez destul de mult. Sunt extrem de fericit din acest punct de vedere deoarece pentru mine echipa naţională a fost şi este cea mai importantă. În 2019 îmi doresc să câştig Cupa Cehiei cu Sparta pentru că la titlu şansele sunt destul de mici, în acest moment aflându-ne la o distanţă importantă de prima poziţie. Cea mai mare dorinţă însă este aceea ca la final de 2019 să sărbătorim cu toţii calificarea la Campionatul European. Acesta ar fi cel mai frumos sentiment! Îmi mai propun ca la anul să fiu sănătos şi să fiu convocat la fiecare acţiune a echipei naţionale", a declarat Stanciu pentru frf.ro.

"În primul rând aş dori să le mulţumesc suporterilor noştri pentru că au fost alături de noi, indiferent de locul disputării partidei. I-am simţit mereu aproape de noi. Din păcate, în campania pentru Liga Naţiunilor am avut două partide fără spectatori şi în care am fi avut nevoie de sprijinul acestora. Pentru partidele din preliminariile pentru Euro îmi doresc să umple stadionul de fiecare dată şi să ne susţină necondiţionat, apoi, la final, atât noi, cât şi ei să fim fericiţi şi să sărbătorim împreună calificarea", a fost mesajul lui Stanciu pentru fanii echipei naţionale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-12-30

TAGURI: nicolae stanciu, dorinta, 2019, nationala, calificare
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri