2016-12-06 12:22

SPORT


Steaua în haine noi

 |  17:34
Steaua în haine noi
Odată cu plecarea lui Victor Piţurcă şi a colaboratorilorsăi, Gigi Becali trebuia să se organizeze repede şi să găsească o soluţie. Aîncercat să apeleze la trioul Anghel Iordănescu-Ilie Dumitrescu-Gică Hagi, darnu i-a ieşit şi doar cel de-al doilea a ajuns în cele din urmă în Ghencea.Pentru funcţia de preşedinte s-a apelat la o altă fostă glorie, HelmuthDuckadam, dar nici aşa viitorul nu pare prea roz pentru roş-albaştrii.

Ziua de ieri a fost una aglomerată pentru Steaua. Dupăanunţarea antrenorului, Gigi Becali trebuia să găsească un preşedinte şi afăcut-o, iar prezentarea lui Helmuth Duckadam s-a făcut la palat. Nu şi cea alui Ilie Dumitrescu, pentru că „preşedintele trebuie să prezinte antrenorul”,după cum spunea chiar Gigi Becali. Latifundiarul a arătat o altă faţă şi aînceput prin a-şi cere scuze suporterilor pentru toate greşelile pe care le-afăcut de când e la Steaua, dar i-a şi „iertat” pe aceştia, pentru că l-aucontestat şi l-au înjurat. „Trebuie să pornim cu pace la acest nou drum, cuacest nou proiect care va merge înainte indiferent de ce vor unii sau alţii”,spunea Gigi. „Creditorul” din Ghencea a adăugat că vrea să îl aducă înconducere şi pe Miodrag Belodedici, care a refuzat însă, dar vrea să convingăşi o altă fostă gloria a Stelei să se alăture echipei, însă acea persoană esteacum sub contract cu un alt club şi nu poate da mai multe amănunte.

Comparaţia cu Ceauşescu

Patronul Stelei s-a arătat încântat de colaborarea pecare o va avea cu Ilie Dumitrescu şi Duckadam şi a promis că va sta în bancalui de acum încolo, pentru că vrea să aibă linişte alături de familia sa.Becali a făcut chiar o comparaţie cu perioada de glorie a Stelei şi le-a cerutsuporterilor să fie alături de echipă, chiar dacă nu îl agreează pe el. „Steauaera condusă de Ceauşescu, om care nu era iubit, dar oamenii tot veneau la stadion.Nu vreau ca suporterii să mă iubească pe mine, dar dacă iubesc echipa, trebuiesă o încurajeze. Niciodată lumea nu o să fie total de acord cu ce fac eu”, aprecizat Becali.

„Aştept de 15 ani să vin la Steaua”

Vizibil emoţionat, Helmuth Duckadam, a spus că abiaaşteaptă să înceapă munca la clubul care l-a format şi i-a dat totul şi sperăsă aibă parte de multe performanţe în Ghencea. „Propunerea a fost cu totulneaşteptată, dar o aştept de mult timp. Vrem să ducem Steaua acolo unde îi estelocul şi unde a mai fost în trecut”, a spus eroul de la Sevilla, care a adăugatcă venirea sa nu îl va afecta pe Valeriu Argăseală, cel care avea aceleaşiresponsabilităţi ca şi până acum.

Ilie Dumitrescu vrea titlul

Ziua agitată din Ghencea a continuat la stadion, acolounde a fost rândul lui Duckadam să facă pe gazda şi să îl prezinte pe IlieDumitrescu, omul care nu a vrut să vină la Steaua iniţial, ci a încercat să îlconvingă pe regele Hagi să preia echipa. Fostul mare atacant a ţinut săprecizeze că a venit la Steaua şi va lucra din postura de colaborator, urmândsă aibă un contract valabil pe un an şi cu o remuneraţie simbolică, de un leu.El i-a cerut patronului respect şi spune că va pleca în secunda doi dacă Becalivorbeşte urât despre el sau echipă „ Am venit pentru tot ce înseamnă culorileacestui club şi vreau ca începutul de drum realizat de Piţi să îl continui euacum. Cred că acum avem cel mai valoros lot din ţară şi nu există alt locpentru mine decât 1. Atunci când nu vom mai avea şanse la titlu îmi voi dademisia”, a afirmat tehnicianul care a făcut deja primele mutări, EdiIordănescu urmând să fie antrenorul său secund. De asemenea, Dumitru Dumitriu afost numit şef la centrul de copii şi juniori, iar preparator fizic ar putea fiun italian.

Problema fanilor, cea mai stringentă

Gigi Becali, Helmuth Duckadam, Ilie Dumitrescu şi chiarVictor Piţurcă după ce a plecat au făcut un apel către fani pentru ca aceştiasă susţină echipa. Noul antrenor spune că va discuta cu ei, dar fără spijinulsuporterilor echipa va avea o misiune aproape imposibilă în încercarea de a-şirealiza obiectivul. Fanii însă sunt de neclintit şi spun că vor boicotameciurile favoriţilor, dar vor declanşa şi acţiuni de protest pentru a-l facepe Becali să plece. Toate grupurile de fani au anunţat înainte de prezentareaantrenorului că nu vor merge la Victoria Brăneşti şi au afirmat că nu ar vreaca Ilie Dumitrescu să fie antrenor, pentru că ar putea fi, şi el, umilit depatron. „Facem apel la toţi steliştii, precum şi la fostele glorii aleclubului, să nu gireze prin prezenţa lor continuarea inevitabilă a distrugeriiclubului şi să ni se alăture în acest demers, precum şi în acţiunile următoare,care vor viza singurul scop al oricărei persoane cu sânge roş-albastru -eliminarea din Ghencea a cancerului Becali”, se arată în comunicatul suporterilor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-05-08



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image