2016-12-09 00:20

SPORT


Steaua vrea răzbunare!

 |  21:00
Steaua vrea răzbunare!

Victoria cu Petrolul, dar mai ales evenimentele reprobabile de la Ploieşti i-au transformat în bine pe stelişti. Toţi sunt acum mult mai uniţi şi mai încrezători că pot scoate echipa din mocirlă. Primul examen foarte important este meciul din Liga Europa, cu Maccabi Haifa, coşmarul de acum două săptămâni. Orice alt rezultat decât victoria i-ar scoate pe stelişti din lupta pentru calificare.

În ciuda faptului că Gigi Becali spune că echipa sa va învinge cu 6-0, elevii lui Ilie Stan sunt destul de reţinuţi în privinţa adversarului, însă vor din toată inima să se răzbune cu vârf şi îndesat pe istraelieni. O victorie i-ar împăca definitiv şi cu fanii, primul pas fiind deja făcut marţi, atunci când mai mulţi membri ai galeriei au mers la antrenamentul echipei şi i-au felicitat pe jucători pentru spiritul de luptă, la propriu, arătat de aceştia în războiul de la Ploieşti. Fanii au avut şi o doleanţă, Martinovic să fie căpitan după gestul său din meciul cu Petrolul, unic în fotbalul românesc, însă Ilie Stan nu a ţinut cont de asta, iar Bourceanu va rămâne cu banderola. Ilie Stan are mari bătăi de cap cu alcătuirea primului 11 şi se roagă la Dumnezeu ca până la ora meciului să nu se mai rupă vreun jucător, pentru că nu are variante. Matei, Emeghara, Galamaz, Popa sunt accidentaţi, Iliev şi Bicfalvi sunt suspendaţi, în timp ce Tibi Bălan nu are drept de joc. Veştile bune ar fi revenirile lui Tătăruşanu şi Gardoş, amândoi cu probleme medicale în ultimele săptămâni. „În tur a fost cea mai mare umilinţă pentru noi, dar acum altul va fi rezultatul. Vrem neapărat să demonstrăm suporterilor că în Israel a fost doar un accident. Atitudinea jucătorilor va fi, cu siguranţă, schimbată în bine”, a spus Ilie Stan.

Rapid şi Vaslui

Celelalte echipe româneşti implicate în grupe au misiuni şi mai dificile. Rapidul şi Vasluiul trebuie neapărat să învingă pentru a mai spera la primăvara europeană. Giuleştenii înfruntă Legia Varşovia, o echipă care obţine rezultate mai bune în deplasare decât pe teren propriu, chiar şi calificarea în grupele Ligii Europa obţinând-o pe teren străin. Polonezii sunt pe locul 2 în campionat, iar în ultima rundă au remizat cu Lech Poznan. Răzvan Lucescu este nevoit să joace pe atac, iar pentru asta va forţa cu două vârfuri clasice: Straton – Rui Duarte, Antonio, Burcă, Bozovic – Alexa – Deac, Teixeira, Herea – Pancu, Surdu.

Moldovenii lui Hizo au şansa lor în faţa revelaţiei grupei, Sporting Lisabona, chiar dacă nu îl vor avea pe teren pe regizorul Wesley Lopes, suspendat după roşul din partida tur: Cerniauskas - Milanov, Papp, Farkaş, Milisavljevic – Gladstone, Pavlovic – Adailton, Zmeu, Sânmărtean – Bello.

Grupa C

PSV           3 3 0 0 5-1 9p

Legia          3 2 0 1 3-1 6p

Rapid          3 1 0 2 2-4 3p

Hapoel TA  3 0 0 3 2-5 0p

Grupa D

1. Sporting    3 3 0 0 6-1 9p

 2. Vaslui       3 0 2 1 4-6 2p

 3. Zurich       3 0 2 1 3-5 2p

 4. Lazio         3 0 2 1 4-5 2p

Grupa J

Schalke  3 2 1 0 8-1 7p

Maccabi 3 2 0 1 7-3 6p

Steaua    3 0 2 1 1-6 2p

Larnaca  3 0 1 2 1-7 1p


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-06-16



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image