2016-12-03 00:27

SPORT


Totul se învârte în jurul banilor!

 |  21:00
Totul se învârte în jurul banilor!

Sătul şi el de greşelile pe bandă rulată ale arbitrilor, Ion Crăciunescu vrea să introducă brigăzile cu cinci arbitri şi în Liga 1. Adică un central, doi tuşieri, plus încă doi adiţionali, ultimii fiind responsabili exclusiv cu fazele din careu. În plus, şeful CCA vrea să renunţe la arbitrul de rezervă, căruia nu îi vede prea mult rostul. Modelul a fost introdus acum doi ani în Liga Europa, ulterior fiind aplicat şi în Liga Campionilor. Şi doar atât. În nici un campionat din lume acest sistem nu a fost, cel puţin deocamdată, implementat. Şi nici în România nu are şanse prea mari de izbândă.

Primul şi principalul obstacol este factorul financiar. Cum cluburile se vaită oricum că plătesc prea mult, zeci de mii de euro, pentru brigăzile de arbitri şi, pe deasupra, mai sunt şi dezavantajate de acestea, e aproape imposibil de pus în aplicare această idee. „Îl felicit pe Ion Crăciunescu pentru această idee. Dar cluburile trebuie să înţeleagă că e nevoie de un efort financiar mai mare, pentru că automat costurile vor fi ridicate. De fapt, în asta stă cheia acestei idei. Totul se învârte în jurul banilor. Bine, pentru punerea ei în aplicare trebuie să avem şi acceptul UEFA, însă nu văd de ce nu l-am primi. Sunt de părere că unde sunt mai mulţi ochi, vor exista greşeli mai puţine“, a declarat pentru „Puterea“ Aron Huzu, vicepreşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Marius Avram: Nu am fost concentrat

Oficialul CCA ne-a făcut şi o scurtă analiză a etapei ce abia s-a încheiat din punct de vdere al arbitrajului, rundă de coşmar pentru fluieraşi. Aron Huzu îl apără de centralul de la Dinamo – Voinţa Sibiu, însă nu înţelege erorile grave ale unor arbitri cu experienţă. „Robert Dumitru a greşit că a acordat 11metri pentru Vaslui în meciul cu Pandurii. Nu îşi avea rostul. A fost prea comod la acea fază. El trebuia să alerge mai mult, să îşi deschidă unghiul de vizibilitate. Se poate corija acest lucru. La rândul său, Adrian Cojocaru trebuia să acorde penalty pentru Dinamo în partida cu Voinţa, însă e un arbitru tânăr, pe care nu îl condamn. Avem în continuare mare încredere în el. La golul lui Dănciulescu noi, cei de la CCA, am ajuns la concluzia că a fost ofsaid. Istvan Kovacs a luat şi decizii foarte bune la Rapid – Gaz Metan. Dacă le punem în balanţă cu cele greşite, rezultă că nu a arbitrat rău. Ceea ce nu îmi explic însă este greşeala lui Marius Avram, de la Ceahlăul – Steaua, când avea vizibilitate foarte bună la contactul portarului cu Prepeliţă. Mi-a răspuns că nu a fost concentrat. Este totuşi un arbitru cu experienţă“.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-02-02

TAGURI: arbitri, ion craciunescu, cluburi, liga 1



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Controale în cluburile de noapte din Capitală Inspectorii ISU au luat la rand cluburile pentru a verifica daca indeplinesc masurile de protectie... 13 Noi 2016 | (0)
ACS Berceni se retrage din toate competițiile FRF Ediția 2016-2017 a eșalonului secund va continua, începând din etapa a 17-a, cu doar 18 echipe,... 17 Noi 2016 | (0)