2016-12-05 02:30

SPORT


Ultraşii, satisfăcuţi de „prestaţia” de la miting!

 |  13:37
Ultraşii, satisfăcuţi de „prestaţia” de la miting!

Aşa cum au promis, galeriile bucureştene, plus cea a Petrolului Ploieşti, au participat, joi seară, alături de manifestanţii prezenţi, la protestul din Piaţa Universităţii. În ciuda faptului că pe stadioane aproape că se omoară între ei, suporterii echipelor rivale din Capitală au făcut front comun în mitingul organizat de Asociaţia Suporterilor Români în mijlocul Capitalei.

La ora 18.00, aproximativ 1.000 de ultraşi s-au întâlnit în faţa Facultăţii de Arhitectură de la Universitate şi au protestat paşnic alături de ceilalţi participanţi la miting şi, după spusele lor, au părăsit locaţia până în ora 22.00, chiar dacă, o oră mai târziu, mai mulţi suporteri s-au războit cu jandarmii, circa 150 au fost reşinuţi şi urcaţi în dube, peste o sută fiind amendaţi. 14 dintre ei au fost identificaţi ca membri ai galeriilor echipelor Steaua (4) , Dinamo (6), Rapid (3) şi Petrolul (1).

Considerând că acţiunea lor a avut succesul scontat, Asociaţia Suporterilor Români a emis un comunicat prin care ţine să mulţumească tuturor ultraşilor care au participat la protestul din Piaţa Universităţii şi îi îndeamnă pe aceştia să se alăture şi în zilele următate oamenilor de rând care participă la miting.

„Dorim să mulţumim celor 1.000 de minţi libere care au ales să vină alături de noi, în zona Fântânii din Piaţă, pentru a da glas nemulţumirilor care ne frământă pe toţi, ca popor. Fără tăgadă, am demonstrat, pentru toţi cei prezenţi şi pentru majoritatea presei care nu este aservită anumitor interese obscurantiste, că suporterii nu sunt o masă amorfă şi că ideile noastre, redate prin viu grai sau mesaje, au fost exprimate VIRULENT, ÎNSĂ NU VIOLENT. Gândurile şi frământările noastre au fost transmise în stilul ultras care ne caracterizează acţiunile şi modul de viaţă, unind în scandări şi bătăi sacadate din palme toţi cei 10.000 de români nemulţumiţi prezenţi în Piaţa Universităţii.

De asemenea, mulţumim reprezentanţilor presei care au răspuns afirmativ invitaţiei de a ni se alătura, pentru o redare corectă şi obiectivă a evenimentelor. Prezenţa continuă a microfoanelor şi a camerelor de filmat lângă membrii Asociaţiei Suporterilor Români şi a simpatizanţilor săi a înlesnit, cu siguranţă, participarea noastră la această manifestaţie, obligând forţele de ordine să îşi reprime pornirile atavice şi să permită accesul nostru în piaţă, neîncadraţi de luptători cu feţele mascate şi în deplinătatea integrităţii noastre corporale.

Ţinem să menţionăm că grupurile organizate de suporteri au părăsit Piaţa Universităţii în jurul orelor 21.30-21.45, la îndemnurile liderilor Asociaţiei, care au dorit astfel să evite orice fel de provocări care ar fi putut apărea spre finalul manifestaţiei, atunci când Jandarmeria Română trimite lumea la somn şi începe să le recomande brutal protestatarilor să se îndrepte către caseDorim să mulţumim membrilor şi simpatizanţilor noştri care au înţeles acest demers şi s-au îndreptat către case, cu toate că manifestaţia celorlalţi participanţi nu se încheiase încă şi tuturor celor care ne-au ajutat să expulzăm din rândurile noastre diferitele specimene fie scăpate de sub control, fie cu misiunea precisă de a ne discredita, prin acţiuni violente.

Cu siguranţă, în ciuda încercărilor anumitor persoane «agitate» de a se infiltra printre noi şi a invitaţiilor la secţiile de poliţie pe care le primim zilnic, pentru a nara organelor de represiune itinerariile şi programele personale din zilele cu proteste, suporterii români vor continua să vină în mod individual, în fiecare seară, alături de compatrioţii lor. Asociaţia Suporterilor Români va organiza în următoarele zile o nouă acţiune şi va lupta pentru viitorul tinerilor români necontenit, până în momentul în care factorii decizionali statali, în speţă partidele politice care au prigonit această ţară de la încoace, vor dori să-şi asculte cu adevărat poporul. Cu un «Deşteaptă-te, române!»care a răzbit din mii de piepturi în gând, îndemnăm ROMÂNIA SĂ SE UNEASCĂ, PENTRU CĂ NOI AM FĂCUT-O!”, se arată în comunicatul Asociaţiei Suporterilor Români.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-03-24

TAGURI: Galerii, protest, piata universitatii, ultrasi



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Momente emoționante la căpătâiul lui Daniel Prodan pe Arena Națională Momente impresionante la Arena Naţională din Bucureşti, acolo unde întreaga suflare a... 18 Noi 2016 | (0)
SUA. Protestul elevilor Sute de elevi de liceu, unii fără a avea măcar vârsta necesară pentru a vota, au protestat... 15 Noi 2016 | (0)