2018-11-18 18:34


Un nou SCANDAL în sport: românii, duși la Universiada de iarnă pe banii Kazahstanului

 |  20:45
Un nou SCANDAL în sport: românii, duși la Universiada de iarnă pe banii Kazahstanului

Președintele organizației Student Sport, Adrian Socaciu, a dezvăluit pe pagina sa de Facebook că organizatorii Universiadei de iarnă de la Almatî (Kazahstan) au plătit cazarea și masa sportivilor și antrenorilor care reprezintă România la competiția ce are loc în intervalul 29 ianuarie - 8 februarie.

Totodată, Socaciu afirmă că sportivii noștri nu au echipament de prezentare, iar oficialii români nu au achitat nici acreditarea la competiție, acest lucru fiind făcut de unul dintre antrenori.

''Rușine organului de specialitate Federația Sportului Școlar și Universitar! Ieri seară am crezut că nu văd bine. Situația delegației României este mult mai gravă: echipa României nu a avut șef de misiune; suntem singura țară fară echipament dintre cele 57 de țări; la defilare am avut trei tipuri diferite de echipamente, iar la concurs fiecare concurează cu echipamentul propriu; cazarea și masa au fost plătite de statul din Kazahstan pentru sportivi și antrenori; delegația României nu știa că trebuie plătită acreditarea (nu au fost informați și a achitat unul dintre antrenori)'', a scris Socaciu în rețeaua de socializare.

Potrivit președintelui Student Sport, unul dintre antrenorii români, Horia Timiș, i-ar fi spus: "Mi-a fost jenă pentru țara mea. Pretenția mea era să avem cu toții o geacă la fel".

Adrian Socaciu a menționat că sportivii și antrenorii ''știau că urmează să primească un trening, însă în ultima zi înainte de plecare au aflat că nu îl mai primesc'' și a citat unul dintre membrii delegației care ar fi spus "suntem ai nimănui".

''Probabil că toate aceste lucruri nu contează pentru cei care conduc acest organ de specialitate numit FSSU. Vă mărturisesc că aseară mi-au dat lacrimile în tribună când a intrat România și speram să nu fie adevărat. Ne-am făcut de rușine în fața a 57 de țări prezente și a peste 2.500 de sportivi. Astfel de momente nu le putem spăla sau uita, dar fac parte din istoria noastră, din păcate'', a conchis Socaciu.

România este reprezentată de doar trei sportive, toate la patinaj viteză, la a 28-a ediție a Universiadei de iarnă, care se desfășoară în perioada 29 ianuarie — 8 februarie, la Almatî (Kazahstan).

Cele trei sportive sunt Raluca Doina Ștef (Clubul Sportiv Universitatea Cluj), Bianca Stănică și Mihaela Hogaș (ambele din Brașov).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-30

TAGURI: student sport, universiada de iarna, adrian socaciu, kazahstan
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




loading...