2018-09-25 06:26


Vești bune pentru practicanții “sportului minții”. FR de Șah organizează anul viitor patru concursuri cu ocazia Centenarului Unirii

 |  11:02
Vești bune pentru practicanții “sportului minții”. FR de Șah organizează anul viitor patru concursuri cu ocazia Centenarului Unirii

Federaţia Română de Şah va marca anul viitor Centenarul Unirii cu o serie specială de concursuri care se vor desfăşura la Bucureşti, Arad, Iaşi şi Alba Iulia.

''Vom organiza patru turnee speciale la Bucureşti, Arad, Iaşi şi Alba Iulia, pentru a marca acest centenar. Ideea a fost lansată în cadrul Adunării Generale a federaţiei noastre de specialitate de către Marius Ceteraş, de la Alba Iulia. Vor veni, în afara jucătorilor din ţara noastră, şahişti din diaspora. Am avut întâlniri cu oamenii din Cernăuţi, cu cei de la Chişinău este o veche colaborare. Vor mai veni din Bulgaria, Serbia, Ungaria'', a declarat pentru Agerpres preşedintele forului naţional, Sorin Iacoban La rândul său, Marius Ceteraş, consilier al preşedintelui FR Şah şi directorul Openului Internaţional al României, a declarat pentru sursa citată: ''Federaţia Română de Şah intenţionează să organizeze în 2018 o serie de evenimente dedicate Centenarului Unirii. Cel puţin patru turnee open foarte puternice, care se vor desfăşura în 2018 la Bucureşti, Arad, Iaşi şi Alba Iulia, vor fi incluse într-un circuit care se va încheia cu o Superfinală la Alba Iulia în perioada 20-21 noiembrie, imediat după Openul Internaţional al României, programat în perioada 12-19 noiembrie, tot la Alba Iulia. Şi acest open va fi unul aniversar şi ne propunem ca la start să avem fix 100 de participanţi. Tot pentru a aniversa 100 de ani de la Marea Unire vom organiza un concurs inedit de dezlegări în care participanţii vor avea de rezolvat 100 de probleme în 100 de minute. O altă idee pe care ne propunem să o implementăm este aceea de a organiza sub deviza 'În 2018 toate drumurile duc la Alba Iulia' câte un turneu de calificare pentru Openul Internaţional al României în fiecare judeţ din ţară în care asociaţiile judeţene sau cluburile locale care vor sprijini această iniţiativă''.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-12-14

TAGURI: sah, concursuri, centenarul unirii, 2018
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










loading...