2018-11-14 17:40


Viitorul PĂRĂSEȘTE Europa League, învinsă în Olanda de Arnhem

 |  23:03
Viitorul PĂRĂSEȘTE Europa League, învinsă în Olanda de Arnhem

Viitorul lui Gica Hagi si-a incheiat aventura europeana din acest sezon cu o infrangere meritata la Arnhem, in Olanda.

Vitesse s-a calificat in turul III preliminar al Europa League dupa ce a trecut cu scorul de 3-1 de pustii "Regelui", care au dat totusi o replica destul de slaba.

Golurile au fost înscrise de Tim Matavz (23), Byan Linssen (48) şi Roy Beerens (77) pentru gazde, respectiv Denis Drăguş (50).În prima manşă, disputată la Ovidiu, scorul a fost egal, 2-2.Vitesse a dominat prima repriză a meciului cu Viitorul, dar constănţenii au avut două mari ocazii de gol, ambele ratate însă de Ianis Hagi. În minutul 7, căpitanul Viitorului nu a reuşit să-l învingă pe portarul Eduardo, după o recuperare a balonului în apropierea careului olandez. Opt minute mai târziu, goalkeeper-ul lui Vitesse a respins greşit un balon, care a ajuns la Hagi, însă decarul român nu a a nimerit poarta.Olandezii au deschis scorul în minutul 23, prin Tim Matavz, care a trimis balonul în poartă în urma unui corner. Iniţial, site-ul UEFA i-a atribuit golul lui Jake Clarke-Salter.Vitesse a mai ratat câteva bune ocazii pe parcursul primului mitan, trimiţând de două ori mingea în bară, prin Alexander Buttner (22) şi Bryan Linssen (41).Echipa olandeză şi-a majorat avantajul după pauză, prin căpitanul Bryan Linssen (48), însă Viitorul a replicat imediat şi a redus din handicap prin Denis Drăguş, autorul unei duble pentru constănţeni în prima manşă. Acesta a trimis balonul în poartă din interiorul careului, după o centrare a lui Lima (50).Vitesse a rămas însă echipa mai ofensivă, reuşind să-şi majoreze avantajul prin Roy Beerens, în urma unei mari greşeli a defensivei constănţene (77). După cel de-al treilea gol al gazdelor, Viitorul a dat o replică palidă, iar olandezii au dominat finalul jocului, obţinând o calificare meritată în faza următoare.Vitesse Arnhem va avea ca adversară în turul al treilea preliminar al Europa League echipa elveţiană FC Basel, eliminată în preliminariile Ligii Campionilor de PAOK Salonic, formaţie antrenată de Răzvan Lucescu.În primul tur preliminar al Europa League, FC Viitorul a eliminat-o pe Racing Union Luxemburg cu scorul general de 2-0.

 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-08-02

TAGURI: viitorul, hagi, europa league, arnhem, olanda
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
03 Aug 2018

Din pacate aceasta este valoarea acestui rege....parat
Random image



Ultimele stiri




loading...