2016-12-08 12:08

SPORT


Zicu rupe plasele!

 |  21:00
Zicu rupe plasele!

Ianis Zicu trăieşte de un an şi jumătate cea mai bună perioadă din cariera sa de fotbalist. Dinamo, înainte de transferul la Inter, dar şi returul de la Rapid sub comanda lui Răzvan Lucescu au fost alte borne importante în carieră, însă atunci totul a fost un foc de paie. Ultimul divorţ de echipa din Ştefan cel Mare i-a redat plăcerea de a juca machedonului, iar asta s-a văzut imediat, după mutarea la Poli Timişoara.

Sezonul trecut a fost golgheterul Ligii 1, de departe cel mai bun jucător din campionat, iar din această toamnă străluceşte în Bulgaria, acolo unde este marcatorul numărul unu în campionat, cu 12 goluri în 13 meciuri, plus încă unul în Supercupa Bulgariei cu Litex Loveci.  Decisiv în majoritatea partidelor pentru ŢSKA Sofia, Zicu a reuşit un hattrick în ultima etapă, 3-1 cu Minyor Pernik, şi s-a distanţat la patru lungimi de brazilianul Marcelinho, ocupantul locului doi în clasamentul golgheterilor.

La naţională e preferat Cociş

Chiar dacă la naţională nu a rupt niciodată gura târgului, Zicu a fost omis de Victor Piţurcă pentru dubla amicală cu Belgia şi Grecia, asta într-o perioadă în care fotbalistul marchează pe bandă rulantă în Bulgaria. Ca şi fostul său coleg de la Dinamo, Marius Niculae, şi el golgheter în Liga 1, Zicu putea fi încercat măcar la prima reprezentativă, mai ales că selecţionerul evaluează mai mulţi jucători în această perioadă pentru viitoarea echipă a României. Într-un moment în care Adi Mutu (32 de ani) nu mai reprezintă o soluţie viabilă pentru naţională, iar Marica dezamăgeşte crunt la Schalke, Zicu avea nevoie de o provocare şi sub tricolor, însă Piţi a considerat că Răzvan Cociş este mai util, chiar dacă în ultimele meciuri acesta din urmă a avut evoluţii jenante la naţională.

Bulgarii au dat lovitura

Cumpărat în această vară cu doar 400.000 de euro de la Poli Timişoara, Zicu poate reprezenta o adevărată comoară pentru ŢSKA. „Îl felicit pe Ianis Zicu pentru golurile marcate, dar asta nu ar trebui să ne surprindă. Tocmai de aceea l-am cump[rat, să marcheze goluri. Este important ca el să se simtă bine aici, să evolueze bine şi să dea goluri, iar după aceea ne putem gândi şi la o eventuală vânzare a sa peste hotare”, a spus antrenorul lui ŢSKA, Dimitar Penev. Chiar dacă ţelul lui Ianis este să mai ajungă încă o dată într-un campionat puternic din Vest, el ar putea lua în această iarnă drumul Asiei, acolo unde a fost şi este dorit în continuare de o grupare importantă din China, care oferă peste 1,5 milioane de euro pentru a-şi asigura serviciile mijlocaşului român.

Ianis Zicu

23 octombrie 1983

Cluburi

2000 – 2004 Dinamo 33 meciuri / 8 goluri

2001 – 2002 Poiana Câmpina 6 / 4

2002 – 2003 Farul C-ţa 20 / 7

2004 – 2007 Inter Milano 0 / 0

2004 – 2005 Parma 9 / 0

2005 – 2006 Dinamo 40 / 12

2006 – 2007 Rapid 30 / 13

2007 – 2010 Dinamo 39 / 5

2010 – 2011 Poli Timişoara 30 / 18

2011 – ŢSKA Sofia 13 / 12

Naţională

2002 – 2004 România U-21 13 / 3

2003 – România 12 / 1


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-10-21

TAGURI: ianis zicu, razvan lucescu, dinamo, tsk sofia



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Antrenorul român Edward Iordănescu şi-a reziliat contractul cu ŢSKA Sofia Antrenorul român Edward Iordănescu şi-a reziliat, duminică, pe cale amiabilă contractul cu... 28 Noi 2016 | (0)
„Il Luce” şi-a făcut primul „11” Cel mai valoros antrenor român, Mircea Lucescu (71 de ani), a răspuns provocării de a alcătui... 22 Noi 2016 | (0)