2019-05-25 00:52


PROGRAM. Simona deschide SEMIFINALA cu Franța din Fed Cup. Cine este racheta a doua a României

 |  14:21
PROGRAM. Simona deschide SEMIFINALA cu Franța din Fed Cup. Cine este racheta a doua a României

Simona Halep, locul 2 WTA, o va întâlni pe Kristina Mladenovic, numărul 66 mondial, în primul meci al întâlnirii de Fed Cup dintre Franţa şi România, de la Rouen, din semifinalele competiţiei. Meciul va avea loc sâmbătă, de la ora 15.00. Această confruntare va fi urmată de întâlnirea Caroline Garcia, locul 21 WTA - Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA.

Duminică vor avea loc, cu începere de la ora 14.00, următoarele meciuri: Caroline Garcia, locul 21 WTA - Simona Halep, locul 2 WTA; Kristina Mladenovic, locul 66 WTA - Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA; Caroline Garcia/Kristina Mladenovic - Irina Begu/Monica Niculescu.

"Am emoţii, dar este normal şi este bine, pentru că sunt destul de concentrată şi pusă pe treabă. Îmi doresc tare mult să câştig cele două puncte, dar am încredere şi în celelalte fete. Nu contează scorul, contează să câştigăm”, a spus Halep la Digi Sport.

Echipele

Franța: Caroline Garcia (21 WTA la simplu / 887 WTA la dublu), Pauline Parmentier (53 WTA / 560 WTA), Alize Cornet (55 WTA / 132 WTA), Kristina Mladenovic (66 WTA / 3 WTA), Fiona Ferro (92 WTA / 700 WTA). Căpitan nejucător: Julien Benneteau.

România: Simona Halep (2 WTA la simplu / 417 WTA la dublu), Mihaela Buzărnescu (30 WTA / 29 WTA), Irina Begu (83 WTA / 35 WTA), Monica Niculescu (132 WTA / 46 WTA) şi Raluca Olaru (34 WTA la dublu). Căpitan nejucător: Florin Segărceanu.

România înfruntă Franţa pentru a doua oară în Fed Cup. Primul meci s-a disputat în 1976, când româncele Virginia Ruzici şi Florenţa Mihai s-au impus cu 3-0 în finala turneului de consolare al competiţiei găzduite de Philadelphia (SUA).

Învingătoarea din meciul Franţa - România va juca în finală cu Australia sau Belarus, adversarele din cealaltă semifinală. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-04-19

TAGURI: simona halep, meci, deschidere, franta, semifinale, fed cup
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri