2018-05-22 22:23


ACCES ŞI REGULAMENT Rock the City 2013: 250 de jandarmi vor asigura paza la festivalul de la Romexpo

 |  10:17
ACCES ŞI REGULAMENT Rock the City 2013: 250 de jandarmi vor asigura paza la festivalul de la Romexpo

Un total de 250 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică la festivalul Rock the City, organizat în incinta Romexpo. Evenimentul va avea loc după următorul program: în ziua de sâmbătă, accesul publicului se va face de la ora 15.00, iar duminica, accesul spectatorilor se va face de la ora 14.00, doar pe bază de bilete şi invitaţii. Accesul publicului în interiorul complexului expoziţional Romexpo se va face prin următoarele puncte de acces: porţile A şi C vor constitui puncte de acces auto, iar poarta B va constitui punct de acces pietonal. Regulamentul stabilit de organizatori interzice prezentarea la concerte cu aparate de fotografiat, umbrele, sticle.

Jandarmii vor asigura ordinea publică în zona desfăşurării concertului, precum şi pe traseele de sosire şi plecare ale participanţilor la/de la concert. Pentru a evita incidentele nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria Capitalei recomandă participanţii la concert să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să manifeste răbdare şi să evite implicarea în conflicte de orice natură, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia, să achiziţioneze bilete doar prin modalităţile şi din punctele stabilite de organizatorul evenimentului.

De asemenea, spectatorii trebuie să respecte măsurile adoptate de organizator privind orele de acces, trasee de deplasare şi obiectele cu care accesul în zona de desfăşurare a evenimentului este interzis precum aparate de fotografiat cu obiective detaşabile, umbrele, sticle de băutură şi parfum, căşti de protecţie moto, etc.

Jandarmeria Capitalei reaminteşte că, în conformitate cu prevederile Legii 60 din 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora.

Organizatorul va delimita zona pentru public, astfel: Zona Gold va fi dispusă în complexul expoziţional Romexpo, în faţa scenei, de care va fi delimitată printr-un dispozitiv de garduri metalice. Zona Silver va fi dispusă în complexul expoziţional Romexpo, în continuarea zonei Gold, iar Zona Normal va fi montată în complexul expoziţional Romexpo, în continuarea zonei Silver.

În zona destinată publicului spectator sunt amplasate case speciale de unde pot fi achiziţionate jetoane pentru cumpărarea diverselor produse alimentare (de tip fast food, băuturi răcoritoare etc.), din barurile mobile unde sunt comercializate. Măsurile de protecţie, pază şi îndrumare a publicului vor fi asigurate de către organizator cu sprijinul firmei specializate de pază.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-27

TAGURI: acces, regulament, rock the city, 2013, jandarmi, festival, paza, romexpo, sambata, public, bilete, interzice, umbrele, sticle, aparate, fotografiat





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova