2016-12-06 18:17

TIMP LIBER


Alina Chinie organizează un concert tribut

 |  15:59
Alina Chinie organizează un concert tribut

Jumătatea roşcatăa trupei RedBlonde, Alina Chinie, cea care cântă zi de zi în bandul “Happy Hour” de la PRO TV, organizează săptămâna aceasta un concert tribut pentru una dintre trupele sale preferate. Veveriţa Alina este fan al formaţiei rock Paramore, astfel că sâmbăta aceasta, pe 29 octombrie, va cânta într-un concert menit să aducă mai aproape de România muzica americanilor. “Pe lângă teatru şi ce fac la «Happy Hour», mi-am ales o a doua «meserie»... aceea de a mă elibera de tot. La emisiune trebuie să fiu cuminte, la cântări trebuie să fiu elegantă şi liniştită, iar la teatru mereu joc un rol. Am hotărât să intru puţin ca Rose în partea de jos a Titanicului şi m-am dus direct în Fire unde o să susţin unul din cele mai importante şi frumoase concerte ale vieţii mele. Trupa Paramore este una din preferatele mele, asa că am hotărât să fac un concert tribut alături de alţi patru prieteni foarte buni, toţi provenind din zona underground. Abia aştept concertul, sper să vină cât mai multă lume”, a încheiat încântată Alina. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639263-01-18



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image