2018-12-17 05:19


Angela Gheorghiu cântă pentru victimele Colectiv

 |  15:55
Angela Gheorghiu cântă pentru victimele Colectiv

Soprana Angela Gheorghiu va susține un concert extraordinar pe 29 noiembrie, la Ateneul Român, evenimentul fiind dedicat strângerii de fonduri necesare pentru tratamentul victimelor incendiului de la clubul Colectiv.

Alături de Angela Gheorghiu pe scenă se vor afla Corul și Orchestra Filarmonică "George Enescu", sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, transmite Agerpres. Partener al evenimentului pentru strângerea și distribuirea fondurilor adunate este Fundația "Prețuiește Viața", condusă de Andreea Marin. "Tragedia de la club Colectiv a afectat viețile atâtor tineri pe care îi unise, de fapt, dragostea pentru muzică. În fața unei asemenea suferințe, m-am simțit într-o primă instanță neputincioasă, pentru că nu sunt medic și nu am putut să ajut direct și imediat, așa cum mi-aș fi dorit. Însă cred în puterea muzicii de a aduce alinare și speranță, de a vindeca suflete și a întări încrederea în umanitate și de aceea am inițiat acest concert. Sper ca toți cei care vor fi alături de mine pe 29 noiembrie, la Ateneul Român, să fie animați de aceleași sentimente de solidaritate, generozitate și dragoste față de cei care înfruntă acum durerea", afirmă Angela Gheorghiu, citată în comunicat. Artista subliniază că victimele de la Colectiv "au nevoie de acum încolo de susținerea întregii societăți românești, de promisiunea că asemenea dezastre nu se vor mai repeta". "Este timpul să trecem la fapte nobile, e timpul să fim solidari, e timpul să fim mai buni, mai implicați, mai omenoși", spune Angela Gheorghiu. Biletele pentru concertul din 29 noiembrie, cu prețul unic de 315 lei, pot fi achiziționate online, dar și din librăriile Librarium și Eminescu, magazinele Flanco, Palatul Național al Copiilor și magazinul BiletFan — Stația de metrou Unirii 1.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-19

TAGURI: colectiv, angela gheorghiu
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...