2016-12-08 20:12

TIMP LIBER


Benone Sinulescu şi-a pus panouri solare şi camere de filmat

 |  16:50
Benone Sinulescu şi-a pus panouri solare şi camere de filmat

Interpretul de muzică populară Benone Sinulescu s-a refugiat la casa de la Arad unde a preferat să se ocupe doar de gospodărie şi să uite de viaţa agitată din Capitală. Pe lângă cei 100 de pomi, de la meri, cireşi, vişini, piersici, nuci, până la smochini şi migdali, nea Beni şi-a plantat roşii, dovlecei, vinete, pe care, spune el, le-ar putea vinde oricând.

Şi asta pentru că toată sămânţa a fost cumpărată din străinătate. “Anul acesta am avut dovlecei cât capul meu de mari, la fel şi roşiile. La mine la Arad este Raiul pe pământ. Am muncit mult şi mi-a fost foarte greu, pentru că am concerte mai tot timpul, motiv pentru care sunt plecat des de-acasă, însă a meritat. Am investit atât în casă, în renovarea ei, cât şi în grădină. De curând mi-am pus panouri solare şi camere de filmat, asta pentru a sta mai liniştit”, povesteşte Benone Sinulescu.

Mai mult, artistul ne-a dezvăluit câte ceva despre marele concert pe care îl va organiza cu ocazia împlinirii a 55 de ani de carieră. “Nu voiam să dau detalii, însă vă pot spune că va fi un mare concert, care va avea loc în septembrie, nu ştiu exact data, va fi organizat cu ajutorul Televiziunii Române, care mă va susţine. Cred că am făcut şi am demonstrat destule în cei 55 de ani, iar acest spectacol va fi unul memorabil. Cu ajutorul lui Dumnezeu voi finaliza până în toamnă şi următorul album, la care lucrez de ceva vreme şi în care am investit mult suflet”, a încheiat Benone Sinulescu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-04-30



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

VENI
15 Aug 2011

TRAIESTI nea Beni ! ani multi fericiti .

Adauga un comentariu

Random image