2017-11-21 10:24


Blog de polițist la Rutieră. Olteanul și cireșele

 |  15:17
Blog de polițist la Rutieră. Olteanul și cireșele

Am ajuns în școala de la Câmpina duminică pe la nouă seara, după două zile de permisie care trecuseră ca două ore, teoria relativității fiind încă o dată demonstrată.

Ajuns în dormitor, după cum era datina, am unit două paturi și pe masa astfel improvizată, am scos fiecare mâncarea adusă de acasă. Noi, ardelenii, aduceam de fiecare dată pui și alte preparate din carne, moldovenii aduceau borcane cu gem si zacuscă, oltenii aduceau mere și prune, iar cei de departe nu aduceau nimic pentru că ei rămâneau în școală în week-end.

Ei așteptau lihniți să vadă ce scoatem din valize. Deși unii aduceau carne iar alții prune, nu făceam diferențe, măncam toți laolaltă, frățește, dar parcă tot puiul rotisat se dădea cel mai bine. După ce am mâncat, am strâns "masa", am făcut curat și ne-am băgat la somn, urmând o zi de luni cu intonarea imnului si ridicarea drapelului. Mă tot foiam, nu aveam somn, mă sâcâia și o măsea de la curentul din tren. Pe la 3 dimineața, m-am ridicat din pat și am plecat tip-til spre baie, încercând să nu îmi trezesc cei 9 colegi de dormitor care dormeau lemn. Baia era în capătul unui hol lung, iar ca să ajung la ea, treceam pe lângă magazia de haine civile, un spațiu unde ne țineam valizele și hainele civile, după cum îi spune și denumirea. Am observat că ușa magaziei era întredeschisă și becul stins. Dinăuntru se auzeau foșnete...buimac de somn, mi-a trecut prin cap că o fi vreun șobolan...dar cum să deschidă ușa șobolanul?

Am intrat, am aprins becul și am găsit repede, cu privirea, sursa zgomotelor. Șobolanul era biped, din Oltenia și ședea în cur pe o valiză. Se uita olteanul lung la mine cu privirea orbită de bec, ca o cârtiță surprinsă de lumina zilei și ținea în mână o pungă cu cireșe din care înfuleca cu poftă. Băga sub nas cireașă după cireașă, mai avea câteva. Cum nu am văzut niciun sâmbure pe zonă, am dedus că hapsânul le mânca cu totul.

- Ce faci, mă, aici?

- M-am trezit și mi-am adus aminte că am adus de acasă o pungă cu cireșe și mi-era să nu se strice.

Abureli...avarul își pusese ceasul să sune târziu în noapte, să poată mânca în liniște...nu știa tabla împărțirii.

M-am băgat în pat și am adormit cu gândul la cireșele olteanului.

A doua zi mă uitam la el cum stătea drepți în formație și cum își încrucișa picioarele, dorind parcă să blocheze sau măcar să amâne un fenomen fiziologic natural, iar imnul părea mai lung ca niciodată.

Drapelul urca încet pe catarg...

Eu chiar nu îl blestemasem, cred că era de la sâmburi.

mariangodina.ro

https://www.facebook.com/godinamarian/timeline


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-31

TAGURI: blog de politist la rutiera, oltean, cirese



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova