2017-12-11 07:42


Când va fi difuzat sezonul al 8-lea din GAME OF THRONES

 |  13:16
Când va fi difuzat sezonul al 8-lea din GAME OF THRONES

Sezonul al 8-lea și ultimul al serialului "Game of Thrones", ecranizare a seriei de romane "Cântec de gheață și foc" a lui George R.R. Martin, va fi difuzat de HBO în 2019, relatează joi site-ul francez premiere.fr.

Anunțul a fost făcut de actrița Sophie Turner, care joacă rolul Sansei, într-un interviu pentru Variety.

"Am început filmările în octombrie și am realizat 10% din producție", a spus actrița. "Nu, lăsând gluma la o parte, ne rămân încă șase sau șapte luni", a adăugat ea.

Producția este deci departe de a fi terminată și ar urma să ia sfârșit cel mai devreme la începutul verii. Acest lucru lasă puțin spațiu pentru o difuzare a serialului în 2018. Ceea ce a confirmat și actrița în timpul interviului.

"Sunt cu adevărat încântată de ceea ce va urma. 'Game of Thrones' va ieși în 2019. X-Men: Dark Phoenix în noiembrie 2018. Apoi, am câteva filme independente care vor fi lansate. Deci, sunt cu adevărat entuziasmată de viitor", a spus Sophie Turner, potrivit Agerpres.

Interpreta Sansei Stark a anunțat astfel cu claritate lansarea în 2019 a sezonului al 8-lea al "Game of Thrones". Ea a dezvăluit că ambianța de pe platou este puțin specială.

"Ne-am dat cu toții seama că este sfârșitul. Când am citit scenariul ultimului sezon, toți împreună, a fost foarte emoționant. Pentru prima dată în istoria 'Game of Thrones' toată lumea era prezentă. Fiecare membru al distribuției era prezent sau aproape. Simțim cu toții că ne apropiem de sfârșit. Atunci încercăm să profităm, să fim împreună mai mult, să mergem la masă împreună mai des... Să profităm de norocul nostru", a mai spus actrița.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-12-07

TAGURI: sezon 8, game of thrones





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova