2019-05-23 10:06


CÂNTĂ ACUM CU MINE. O interpretă de 60 de ani, în faţa celor 100: Urc pe scenă după o pauză de 20 de ani!

 |  18:52
CÂNTĂ ACUM CU MINE. O interpretă de 60 de ani, în faţa celor 100: Urc pe scenă după o pauză de 20 de ani!

Duminică seară, de la ora 20:00, o concurentă cu o poveste impresionantă va urca pe scena Cântă acum cu mine. După o pauză muzicală de peste 20 de ani și cu o viață plină de greutăți, interpreta își va găsi forța să transmită emoție și energie în minutele pe care le are la dispoziție pentru a-i convinge pe cei 100 să o voteze.

”Am 60 de ani și sunt o luptătoare, sunt o femeie veselă, foarte pozitivă. De aproape 30 de ani locuiesc în Italia. Am muncit ca baby-sitter, îngrijitoare pentru bătrâni, cameristă. Îmi este dor să cânt pe scenă și îmi dau seama că nu este prea târziu. Urc pe scenă după o pauză de peste 20 de ani. Am plecat din țară la momentul nepotrivit, am cântat o perioadă în Italia, după care am pornit pe drumul muncii, pentru că nu am reușit. Acolo nu te așteaptă nimeni. Și acum regret că am plecat. Regret!”, va spune aceasta la întâlnirea cu cei 100. Cum vor reacționa jurații când o vor vedea pe scenă, dar și câte puncte va reuși să strângă reprezentația ei, vedem duminică, de la ora 20:00, la PRO TV.

Loredana, căpitanul juriului, după un moment în care interpretarea unei concurente îi va lasă cu ochii în lacrimi pe cei 100, va simți că vocea acesteia ascunde o adevărată poveste de viață: ”Ai un look absolut mondial, după cum ești îmbrăcată poți cânta pe orice scenă a lumii. Vocea ta spune niște povești, are încrustată în ea o viață de femeie care cred că a trecut prin foarte multe.”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-04-05

TAGURI: canta acum cu mine, pro tv
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






STARBAG