2016-12-03 00:30

TIMP LIBER


Cum petrec vedetele de Valentine’s Day. Daniela Gyorfi speră să nu nască, iar Anca Pandrea şi Iurie Darie merg la bioterapeut

 |  14:54
Cum petrec vedetele de Valentine’s Day. Daniela Gyorfi speră să nu nască, iar Anca Pandrea şi Iurie Darie merg la bioterapeut
Valentine'sDay, o sărbătoare a iubirii importată de români, stârneşte opiniicontradictorii în rândul vedetelor, unele declarând că este un evenimentforţat, de marketing, altele fiind de părere că orice sărbătoare dedicatăiubirii este binevenită.

Astfel,Daniela Gyorfi, care este însărcinată în nouă luni, a spus că de ZiuaÎndrăgostiţilor speră să nu nască. Potrivit medicilor, copilul s-ar putea naştecel târziu într-o săptămână. În anii trecuţi, cântăreaţa avea spectacole deValentine's Day, urmate de o zi specială cu persoana dragă. "Uneorimergeam la un restaurant sau găteam ceva special. Altă dată am mers la uncentru SPA, în Germania, unde am avut un concert", a declarat DanielaGyorfi.

ActoriiAnca Pandrea şi Iurie Darie merg, în weekend-ul de dinaintea Valentine's Day,la bioterapeutul Constantin Mudava, pentru "a se umple de energie".În weekend-ul precedent, cei doi l-au vizitat pe bioterapeut şi i-au lăsatfotografiile lor, a declarat Anca Pandrea. "În fiecare zi sărbătorim ZiuaÎndrăgostiţilor, pentru că ne iubim", a mai spus actriţa.

AndreeaBănică pleacă în Rusia, la un concert

MihaiTrăistariu a declarat că este oarecum "contra Zilei Îndrăgostiţilor"."Asemenea sărbători sunt oarecum forţate", a spus el. Pe de altăparte, în perioada aceasta, el are două spectacole în judeţul Constanţa, unulîn localitatea Lumina, duminică, şi unul în Mangalia, chiar de Ziua Îndrăgostiţilor.Pentru Trăistariu, 14 februarie este "o zi obişnuită, o chestiunebanală". Cântăreţul spune că îi face cadouri prietenei sale atunci cândsimte nevoia şi nu de sărbători. Şi Andreea Bănică a spus că nu are nevoie de ozi specială pentru a-şi exprima sentimentele sau pentru a face gesturispeciale. "Pentru noi, fiecare zi este specială, pentru că suntem îndrăgostiţi",a declarat cântăreaţa, adăugând că de Ziua Îndrăgostiţilor are programat unconcert în Rusia, dar aşteaptă să fie finalizate câteva detalii legate detransport.

LiviuVârciu a declarat că, deşi preferă Dragobetele, "îmbrăţişează cudrag" ziua de Sfântul Valentin, pentru că este mai populară. "Nu preaprefer Sfântul Valentin, că nu suntem americani. Dar dacă lumea îmbrăţişeazăaceastă sărbătoare, o îmbrăţişez şi eu cu drag", a spus Liviu Vârciu. El amai declarat că îşi va petrece ziua de Sfântul Valentin într-un mod special,dar nu a dorit să facă public numele persoanei cu care va sărbători. "Esteun secret. Viaţa mea de acum încolo este privată", a spus acesta.

"Preferorice motiv de bucurie şi sărbătoare", a declarat Valentina Pelinel."Am trăit în America aproape 10 ani şi nu am avut cum să ignor Valentine'sDay, când totul pare invadat de inimioare şi culoarea mea preferată, roşu. Euport şi numele de Valentina şi luna februarie e cam ca luna decembrie. Încalendarul ortodox e ziua mea de nume atât pe 10 februarie (Sf. Mc. Valentina,care nu e cu cruce rosie), cât şi pe 16 (Sf. Valentin, în calendarul ortodox),apoi e Dragobete, pe 24 februarie; şi pe 14 avem ZiuaÎndrăgostiţilor,Valentine's Day. Deci nu e rau deloc", a mai spusValentina Pelinel. "De obicei Cristi (Boureanu, soţul ei, n.r.) îmi facesurprize şi eu mă bucur de ele. Anul ăsta am o dorinţă simplă, îmi doresc cevaroşu, orice. Îmi plac cadourile gândite, făcute din suflet, nu cele pe care leachiziţionezi în grabă, doar aşa că trebuie", a mai spus aceasta.

Bahmu:“La noi e tot anul Sfântul Valentin”

Dragobeteleeste preferat şi de Gina Pistol. "Prefer mai degrabă Dragobetele decâtSfântul Valentin. Valentine's Day este mai mult un eveniment de marketing.Consider că e mai potrivit pentru începutul relaţiei şi pentruadolescenţi", a declarat Gina Pistol. Ea a precizat că îşi va petrece Valentine'sDay "acasă, cu familia".Pentru Dana Săvuică, orice sărbătoarededicată iubirii este binevenită. "Orice sărbătoare este binevenită, maiales pentru cuplurile îndrăgostite. Că se numeşte Sfântul Valentin, că senumeşte Dragobete, în fond se sărbătoreşte acelaşi lucru. Noi sărbătorim, darnu ne pregătim intens pentru asta, putem să ieşim la un restaurant sau putem săluăm parte la un eveniment cu tematică. Întotdeauna ne lăsăm loc pentrusurprize", a declarat Dana Săvuică.

AdrianaBahmuţeanu a declarat că nu preferă în mod special una din cele două sărbătoridedicate iubirii. "Noi nu petrecem. La noi e tot anul SfântulValentin", a spus Adriana Bahmuţeanu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639237-04-14



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image