2018-07-21 20:29


FINAL FOUR – Cei patru, un nou format de succes la Antena 1. Ce subiect are EMISIUNEA

 |  18:20
FINAL FOUR – Cei patru, un nou format de succes la Antena 1. Ce subiect are EMISIUNEA

Antena 1 a achiziționat licența formatului ”Final Four – Cei patru”, show-ul care schimbă complet regulile competițiilor de talente. Pentru prima dată, cei patru finaliști vor fi deja anunțați încă din prima ediție a emisiunii, iar lupta abia atunci începe.

”Final Four – Cei patru” vor fi selectați de un juriu format din nume relevante ale industriei muzicale din România, astfel încât fiecare va merita cu prisosință unul dintre cele patru scaune, însă nu își vor permite să se instaleze foarte comod!

Dacă în mod normal finalistul unei competiții este așteptat de-a lungul mai multor ediții, noua provocare a ”Final Four – Cei patru” va fi, întocmai ca în industria muzicală, ca cei aleși să își păstreze locul deja câștigat și să devină mai buni de la o săptămână la alta. În fiecare ediție a emisiunii, noi și noi tineri muzicieni talentați și dornici să le ia locul îi vor provoca, astfel că niciunul dintre ”Cei patru” nu va fi în siguranță! Iar dacă pentru a obține șansa de a provoca pe cineva la duel fiecare nou-venit are nevoie de toate voturile juraților, scaunul acestuia îl poate avea doar dacă reușește să cucerească inimile publicului. 

Lupta pentru a rămâne unul dintre ”Cei patru” vine însă și cu o mulțime de avantaje! Cu fiecare săptămână în plus în care reușesc să își păstreze scaunul, aceștia vor beneficia de sprijinul celor mai buni din acest domeniu și vor avea ocazia să lucreze cu specialiștii industriei muzicale românești.

De partea cealaltă, în perioada emisiunii, ale cărei filmări vor începe în această primăvară, orice muzician care consideră că are talentul necesar se poate înscrie pentru a încerca să obțină un loc pe unul dintre scaune!

Un format nou de televiziune, ”Final Four – Cei patru” s-a dovedit deja un real succes în Statele Unite ale Americii și în Rusia, țări care au difuzat deja câte un sezon. Televiziunea FOX, care a difuzat varianta americană a show-ului a înregistrat recorduri de audiență și, în plus, ”Final Four” a devenit subiectul cel mai comentat pe rețelele de socializare din întreaga țară.         


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-02-26

TAGURI: final four, cei patru, antena 1, emisiune





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova