2017-11-18 00:49


Noaptea Muzeelor 2017: RECORD de vizitatori la Cimitirul Bellu

 |  17:09
Noaptea Muzeelor 2017: RECORD de vizitatori la Cimitirul Bellu

Noaptea Muzeelor 2017 a adus, sâmbătă, în Bucureşti, 18.000 de vizitatori la Cimitirul Bellu. Nu mai puțin de 30 de monumente au fost prezentate vizitatorilor. În astmofera lugubră, s-a jucat și o piesă de teatru pe scena amenajată în fața capelei. Pe de alta parte, 14.110 de oameni au vizitat la Muzeul de Geologie şi 13.000, Muzeul Municipiului Bucureşti.

Reprezentanţii Muzeului Municipiului Bucureşti au anunţat că obiectivele culturale care ţin de acesta au fost vizitate de aproxmativ 13.000 de persoane. Vizitatorii au avut ocazia de a vizita Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, proaspăt renovat, care a revenit la Noaptea Muzeelor după o perioadă de absenţă. Casa Filipescu-Cesianu a participat anul acesta cu Muzeul Vârstelor, primul muzeu de antropologie urbană din România, inaugurat în decembrie 2016.

"Anul acesta, Muzeului Municipiului Bucureşti a organizat, în premieră, evenimente speciale la toate cele 9 instituţii culturale aflate în componenţa sa. Pe lânga expoziţii, vizitatorii au beneficiat de concerte, spectacole de poezie şi muzică, statui vivante şi re-enactment istoric. Expoziţii inedite, precum „Maşinile lui Leonardo da Vinci”, „Pinacoteca Bucureştiului – un proiect interbelic”, „Scurta istorie a revanşei. Duel sau crimă?” (Palatul Sutu ), „Fraţii Minovici – Pionierat medical şi univers spiritual” (Muzeul Nicolae Minovici), „Obiecte preistorice din colecţia Severeanu” sau „Istoria circulaţiei monetare în Bucureşti şi în împrejurimi” (Muzeul George Severeanu) au adus o nouă perspectivă culturală şi au dezvăluit din secretele altor timpuri", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Muzeul Municipiului Bucureşti, citat de Mediafax.

 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-05-21

TAGURI: noaptea muzeelor, vizitatori, cimitirul bellu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova