2018-09-26 09:59


NOU în CINEMA: Maria Magdalena, cu Joaquin Phoenix şi Rooney Mara. Vezi TRAILERUL filmului!

 |  22:45
NOU în CINEMA: Maria Magdalena, cu Joaquin Phoenix şi Rooney Mara. Vezi TRAILERUL filmului!

Realizat de producătorii lui The King’s Speech si regizat de australianul Garth Davis, filmul "Maria Magdalena" ii are drept protagonisti in roluri principale pe Rooney Mara (Carol, The Girl with the Dragon Tattoo), in rolul Mariei Magdalena si pe Joaquin Phoenix, nominalizat de trei ori la Oscar, care va fi Iisus.

"Maria Magdalena este un personaj puternic, unic pentru vremea în care a trăit, iar povestea ei va oferi publicului ocazia de a înţelege, astfel, mai bine, turbulenţele culturale, pasiunile umane şi devotamentul religios ce au influenţat şi modelat atât de puternic istoria modernă", spun Peter Kujawski şi Robert Walak de la Universal Pictures.

Despre noul film care va prezenta povestea Mariei Magdalena,  publicatia „Deadline“ scria că acesta va prezenta un “portret autentic şi uman al uneia dintre cele mai emblematice şi neînţelese figuri spirituale din istorie“.

 În Țara Sfântă, în primul secol, o femeie tânără își părăsește micul sat și își sfidează familia ei tradițională pentru a se alătura unei noi mișcări sociale radicale. În fruntea sa este un lider carismatic, Iisus din Nazaret, care făgăduiește că lumea se va schimba.

Maria caută un nou mod de viață și o autenticitate care i se refuză de constrângerile rigide zilnice. Pe măsură ce notorietatea grupului se răspândește și tot mai mulți sunt atrași să urmeze mesajul inspirat al lui Iisus, călătoria spirituală a Mariei o plasează în centrul unei povestiri care o va duce în capitala Ierusalimului, unde trebuie să se confrunte cu realitatea destinului lui Isus și locul ei în cadrul mișcării.

În film mai apar și actorii Chiwetel Ejiofor („12 Years a Slave”), în rolul apostolului Paul și Tahar Rahim („A Prophet”) în rolul lui Iuda.

De asemenea, primul trailer promite „o poveste care nu a mai fost spusă până acum” despre relația dintre Maria Magdalena și Iisus. Ultimele filme despre viața lui Iisus („The Last Temptation of Christ” și „The Passion of the Christ”) au stârnit numeroase controverse.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-21

GALERIE MEDIA


TAGURI: maria magdalena, film, trailer, premiera romania, cinema
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...