2019-05-24 02:00


Organizatorii Untold caută peste 1.200 de VOLUNTARI. Fericiții aleși au ACCES la festival

 |  16:01
Organizatorii Untold caută peste 1.200 de VOLUNTARI. Fericiții aleși au ACCES la festival

Organizatorii Untold caută peste 1.200 de voluntari pentru toate departamentele din cadrul festivalului. Doritorii vor trebui să aibă într 16 și 35 de ani, iar aceștia au ocazia să opteze pentru toate departamentele din cadrul evenimentului muzical. Perioada de recrutare urmează să se încheie pe 25 mai.

 “Unul dintre avantajele voluntariatului poate să însemne chiar oportunitatea de a face parte din echipa de festival a lui David Guetta, Martin Garrix, Bastille sau Dimitri Vegas&Like Mike. Pentru a putea intra în echipa voluntarilor trebuie să ai între 16 şi 35 de ani. Perioada de recrutare începe astăzi, 13 mai şi se încheie pe data de 25 mai, iar răspunsurile către voluntari vor fi trimise până în data de 13 iunie”, au precizat organizatorii Untold.

Cei peste 1.200 de voluntari selectați vor fi repartizaţi în funcţie de preferinţe, dar şi de aptitudinile şi abilităţile fiecăruia. Departamentele unde voluntarii pot activa sunt: artist crew, info point, steward, logistică, user experience şi acces.

Voluntarii vor beneficia de un program de pregătire în care vor învăţa elemente de managementul proiectelor, comunicare, customer care şi self management. Cei aleşi vor primi un echipament şi acces la festival, a precizat sursa citată.

Festivalul Untold are loc în perioada 1-4 august, la Cluj-Napoca.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-05-13

TAGURI: voluntari, festival untold, acces, cluj
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






STARBAG