2017-12-12 00:51


Pârtiiiieee. Iubitorii sporturilor de iarnă sunt în EXTAZ. Ce SURPRIZE îi așteaptă la munte în aceste zile

 |  10:13
Pârtiiiieee. Iubitorii sporturilor de iarnă sunt în EXTAZ. Ce SURPRIZE îi așteaptă la munte în aceste zile

Zeci de mii de turişti se află deja la munte sau sunt pe drumul spre munte, pentru minivacanţa de 1 Decembri. Acolo, administratorii de domenii schiabile de pe Valea Prahovei îi anunță că au deschis oficial mai multe pârtii pe care stratul de zăpadă măsoară până la jumătate de metru.

La Sinaia şi Azuga, preţurile pentru telegondolă şi skipass sunt în acest sezon aceleaşi ca în sezonul trecut. La Sinaia, staţiunea cu cel mai vast domeniu schiabil de pe Valea Prahovei, se deschid cele mai multe dintre pârtiile de mare altitudine din Valea Dorului şi Valea Soarelui, situate la 2000 de metri, în Masivul Bucegi, notază news.ro.

Directorul SC Transport Urban Sinaia, care administrează domeniul schiabil al staţiunii, Maria Floricica, a declarat că joi se deschid oficial cinci pârtii, respectiv Lăptici 1 şi 2, Valea Dorului 1 şi 2 şi Variantă. Acestea sunt acoperite cu un strat de zăpadă naturală şi artificială de jumătate de metru, iar condiţiile pentru practicarea sporturilor de iarnă sunt foarte bune.

Maria Floricica a declarat că programul de funcţionare al telegondolei care urcă până la 2000 de metri altitudine în Bucegi va fi în acest sezon cu o oră mai lung faţă de sezonul trecut. Astfel, telegondola funcţionează începând cu ora 08:00 până la ora 17:00 şi nu de la ora 09:00, cum se întâmpla anii trecuţi.

În ceea ce priveşte costurile pentru transportul pe cablu la Sinaia, preţul skipass-ului şi al unei călătorii cu telegondola sau telescaunul este acelaşi ca anul trecut. Astfel, un skipass pentru o zi costă 145 de lei pentru un adult, 125 de lei pentru studenţi şi 100 de lei pentru copii. O călătorie cu telegondola care urcă în două tronsoane până la Cota 1400 şi apoi până la Cota 2000 din Bucegi costă 20 de lei pentru unul dintre cele două tronsoane sau 35 delei pentru ambele în cazul adulţilor şi 15 lei pentru un tronson sau 20 de lei pentru ambele tronsoane în cazul copiilor.

Pentru telescaunul din Valea Soarelui, preţul este de 22 delei pentru adulţi şi 15 lei pentru copii, iar skiliftul de pe pârtia Nouă, care deocamdată nu este practicabilă, are tarif unic, de 5 lei.

Şi la Azuga se schiază în condiţii bune zilele acestea. Administratoru lpârtiilor din staţiune, Vasile Richea, a declarat că stratul de zăpadă măsoară 35 de centimetri şi sunt practicabile pârtia Sorica şi pârtia pentru copii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-11-30

TAGURI: partii deschise, minivacanta, 1 decembrie, munte, sporturi de iarna, surprize





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
30 Noi 2017

Ziceți ceva și de stațiile de tramvai din capitală cu peroane înguste lipsite de balustrade de protecție!https://petitieonline.net/petitie/66226148.https://petitieonline.net/petitie/22226144.Semnați,oameni buni!Bulevardul Basarabia are nevoie de linie de tramvai modernizată!Să ne unim în rugăciune pentru Gabriela Firea să reușească să aducă Metrorex în subordinea municipalității!
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova