2018-12-17 18:57


Probe de foc la ASIA EXPRESS: vedetele, puse în fața provocării de a-și rade capul ca un călugăr budist

 |  13:13
Probe de foc la ASIA EXPRESS: vedetele, puse în fața provocării de a-și rade capul ca un călugăr budist

Ediția ,,Asia Express” din seara aceasta, ce începe la ora 20:00 pe Antena 1, marchează ultima etapă a concurenților din Laos, cea de-a doua țară din maratonul de 5000 de kilometri. După ce au parcurs jumătate din Drumul Dragonului, cele cinci echipe rămase în competiție resimt mai mult ca oricând nopțile nedormite, oboseala fizică, psihică și lipsa unei mese calde, dar sunt motivați de câștig și de spiritul de competiție. Cu toate acestea, misiunile din ediția de azi nu vor fi deloc ușoare și îi vor scoate din zona de confort fără voia lor, căci pentru a-și asigura pașaportul către următoarea etapă, ar putea fi nevoiți să se radă pe cap ca un călugăr budist.

Echipele vor pleca în cursa în formulă inițială, iar pentru că ultima ajunsă în ediția de luni nu a fost eliminată, va intra în această seară în competiție cu un handicap. Ana Baniciu și Raluk sunt nevoite să transporte pe tot parcursul zilei un recipient cu pește fermentat, preparatul care le-a dat bătai de cap în proba de ieri, menținând cutia intactă până la ultimul punct de control.

Ziua începe cu aceeași provocare, autostopul, care pare să fie un impediment și mai mare în condițiile în care concurenții trebuie să călătorească 130 de kilometri către punctul de control.

Traseul prestabilit impune ca fiecare echipă să îndeplinească pe drum câte trei sarcini dintr-o listă primită. Astfel vor avea de ales între a face schimb de pantaloni cu un trecător, a bărbieri la frizerie doi localnici, a servi mâncare într-un restaurant pentru patru clienți sau a se relaxa într-un hamac, toate acestea ținând cont de faptul că se află într-o cursă contracronometru și că bariera de limbaj i-ar putea încurca.

Două dintre sarcini, ce ar putea fi îndeplinite mult mai rapid, se vor dovedi a fi extrem de grele pentru concurenți, punându-le la încercare curajul, dar și forța. Aceștia pot alege să convingă un fermier să le cedeze tractorul, pe care sunt nevoiți să îl conducă timp de cinci minute pe teren accidentat, sau să se radă în cap precum un călugăr budist.

Deși i-ar avantaja ca timp, cele două sarcini nu par să fie luate în considerare de anumiți concurenți: ,,De când am citit instrucțiunile, am spus că dacă este vorba de tăiat părul...eu nu voi lăsa pe nimeni să o facă.”, mărturisește Luminița Popa. Nici Dorian nu pare mai încântat și scoate din ecuație această provocare, chiar dacă va fi nevoit să aleagă alte trei mici misiuni în schimb: ,,Să te razi pe cap? Care dintre noi ar fi apt să o facă?”.

Sarcinile zilei de azi nu sunt deloc ușoare și trebuie să fie îndeplinite cât mai rapid, pentru că doar primele trei echipe care ajung la punctul de control vor participa la Proba Amuletei. Provocarea ce va aduce câștigătorilor 1000 de Euro și un bonus pentru următoarea etapă se va desfășura și ea contracronometru. În doar trei ore, cele trei cupluri vor cunoaște și vor fi nevoiți să învețe o parte din limba, cultura și dansul lao. Ce presupune aceasta, care sunt echipele care se califică, dar și cine va rămâne în competiție pentru următoarea țară din traseu, Cambodgia, telespectatorii Antena 1 vor afla în această seară, de la ora 20:00, într-o nouă ediție ,,Asia Express”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-06

TAGURI: asia express, vedete, emisiune
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
06 Mar 2018

Rade ca o stricata toata ziua de dimineata pana seara aceasta Crudu
Random image



Ultimele stiri






loading...