2018-10-16 19:29


Start înscrieri la Festivalul de Film LET’S CEE!

 |  16:00
Start înscrieri la Festivalul de Film LET’S CEE!

Competiția de scurtmetraje din cadrul Festivalului de Film LET’S CEE 2017 așteaptă înscrieri până pe 8 ianuarie 2017. Cele mai apreciate filme se vor întrece pentru cele două mari premii puse în joc, iar 10 dintre finaliști vor fi invitați la Viena pentru a participa gratuit la prima ediție a LET’S CEE Talent Academy.

Timp de 7 săptămâni, până pe 8 ianuarie 2017 inclusiv, cineaștii cu vârsta de până în 35 de ani din Europa Centrală și de Est, Caucaz, Turcia și Austria au posibilitatea să-și înscrie producțiile în competiția de scurtmetraje a Festivalului de Film LET’s CEE, ediția 2017. Un element inedit pentru acest an este că înscrierile sunt deschise și pentru cineaști de toate vârstele și din orice țară – ei pot participa în competiție, însă nu vor fi eligibili să câștige premiul cel mare, nici să se numere printre cei 10 finaliști invitați la Viena. Cu toate acestea, dacă au un scurtmetraj bun, acesta va fi fără îndoială selectat pentru a fi proiectat în cadrul Programului Special de Scurtmetraje al Festivalului de Film LET’S CEE 2017, alături de cele mai bune înscrieri. Și, în plus, orice astfel de scurtmetraj va intra în cursa pentru premiul publicului – Short Film Audience Award. Acesta este, de altfel, și motivul acestei modificări a regulamentului obișnuit: în fiecare an, organizatorii primesc înscrieri din partea realizatorilor de film din afara Europei Centrale și de Est (CEE), înscrieri frumos realizate ce, începând cu această ediție, vor putea fi apreciate și de publicul larg. 

Regulile de participare

• Durata scurtmetrajelor înscrise în competiție nu trebuie să depășească 30 de minute.

• Formularul de participare trebuie completat în întregime, cu toate informațiile relevante.

• O modificare pentru ediția din acest an se referă la introducerea unei taxe de participare de 10 euro per film, ce ne va ajuta să acoperim timpul necesar prelucrării volumului mare de înscrieri (numai la ultima ediție au fost 500).

• Tema competiției de scurtmetraje din 2017 este: O lume în schimbare

Toate filmele înscrise vor fi evaluate de o comisie condusă de Arash T. Riahi și Arman T. Riahi, doi cunoscuți regizori de origine iraniană, stabiliți în Austria. Dintre acestea, cele mai bune zece producții vor intra în competiția de scurtmetraje, iar cel puțin alte 10 scurtmetraje vor fi prezentate în afara competiției. După prezentarea producțiilor participante, câștigătorul marelui premiu (care va primi 1.500 de euro și trofeul Urania) va fi anunțat de un juriu internațional, în cadrul Ceremoniei de decernare a premiilor, care ca avea loc pe 25 martie, la Cinema Urania din Viena. Toate producțiile proiectate în cadrul Festivalului vor fi luate în considerare pentru categoria Audience Award, câștigătorul acesteia urmând să primească, la rândul său, 1.500 de euro.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-11-24

TAGURI: start, inscrieri, festival, film
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...