2018-05-22 01:29


Ştefan Bănică, împreună cu soţia lui în club: O sprijin necondiţionat pe Andreea Marin!

 |  19:28
Ştefan Bănică, împreună cu soţia lui în club: O sprijin necondiţionat pe Andreea Marin!

Cei care s-au speriat că Andreea Marin şi Ştefan Bănică ar putea divorţa, dată fiind declaraţia recentă a “zânei surprizelor” potrivit căreia un divorţ nu ar dărâma-o, pot sta liniştiţi pentru că nu sunt probleme în Paradis. Ştefan Bănică susţine că este foarte mândru de soţia sa şi că o susţine necondiţionat în orice demers al său, spre nemulţumirea celor care au crezut că infidelităţile puse în cârca artistului ar putea să-i despartă.

Ştefan Bănică jr a fost criticat şi nu doar o dată pentru că nu o însoţeşte pe Andreea Marin la evenimentele pe care ea le organizează sau participă în calitate de invitat, situaţia fiind exact invers atunci când artistul are nevoie de companie. Andreea a explicat această situaţie prin lipsa de timp cu care se confruntă amândoi, însă a specificat că soţul său este tot timpul alături de ea, chiar dacă nu se poate bucura mereu de prezenţa lui fizică. În schimb, la evenimentul caritabil pe care Andreea Marin l-a organizat acum două seri, în Clubul Tribute din Bucureşti, a participat şi Ştefan şi chiar a şi cântat în scop umanitar, alături de Dan Bittman, Gabriel Cotabiţă, Nico, Nicola, Paula Seling şi Jukebox. Banii care au fost strânşi din vânzarea biletelor pentru acest concert au fost donaţi unei fetiţe de 6 ani care suferă de o maladie rară. “Sunt foarte mândru de ceea ce face Andreea! O sprijin necondiţionat în demersurile ei caritabile!”, a declarat Ştefan Bănică, punând punct, astfel, zvonurilor legate de divorţ. „Măcar în momentele foarte dificile care ne impresionează trebuie să fim alături, umăr lângă umăr. Sigur că nu putem face totul împreună, avem meserii diferite, obligaţii diferite, dar un asemenea caz nu ne putea lăsa indiferenţi”, a declarat şi Andreea. În urmă cu câteva luni, cuplul Marin-Banică a declarat că preferă să-şi ţină familia departe de ochii presei, iar paravanul pe care l-au pus între ei şi restul lumii are rolul de a le proteja, în principal, copiii pe care ei nu doresc să-i expună prin revistele colorate. „Când am devenit un cuplu, Ştefan a agreat această idee de «intimitate»”, a declarat Andreea, susţinută fiind de soţul său pe care îl nemulţumeşte impresia pe care şi-au făcut-o oamenii care nu îi cunosc despre ei: “Ea este o femeie falsă, iar el un afemeiat şi un zgârcit. Şi totul este de vânzare. Asta e ideea”. În urmă cu câteva luni, paparazzi i-au atribuit lui Ştefan Bănică o relaţie cu Lavinia, însă aceste zvonuri nu au reuşit să-i clatine Andreei încrederea în soţul ei. Cei doi par foarte fericiţi împreună, chiar dacă săptămâna trecută “Zâna” a făcut o declaraţie şocantă: “Privesc mult mai detaşată acest subiect în a doua mea viaţă ca familistă; am pornit la drum cu dragoste şi cu toată dăruirea, dar un divorţ nu ar fi ceva care să mă dărâme, chiar dacă nu mi-l doresc. Consider că atâta vreme cât avem sănătate, avem ce e mai preţios, în rest, le rezolvă timpul pe toate”.

Cine este Moira

Micuţa Moira Isabel are o poveste de viaţă cutremurătoare: la 2 ani a început să uite inexplicabil tot ce ştia, a uitat să mai meargă, apoi să râdă, să vorbească, să mănânce, să se bucure de viaţă. Medicii au descoperit că suferă de o maladie rară, Krabbe, care împiedică organismul să secrete enzima ce formează mielina, învelişul ce protejează creierul, aceasta  conducând la degradarea creierului în mod ireversibil. Astăzi, Moira este imobilizată la pat, singurele reacţii pe care le mai poate avea fiind lacrimile care îi brăzdează din când în când obrazul şi comunicarea din priviri cu mămica ei. Deşi i s-a dat doar un an de supravieţuire, fetiţa se încăpăţânează să rămână în viaţă. Tatăl le-a părăsit, renunţând să mai lupte alături de familie. Cine îşi doreşte să o ajute în continuare o poate face în contul Fundaţiei „Preţuieşte Viata”, RO85BRDE445SV02177074450, BRD, Sucursala Dorobanţi, Bucureşti, cu menţiunea “Pentru Moira”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639560-04-05

Mai multe imagini:
Ştefan Bănică, împreună cu soţia lui în club: O sprijin necondiţionat pe Andreea Marin!
zoom

TAGURI: andreea marin, stefan bănică, club tribute, moiră isabel, cont, fundaţia preţuieşte viata, divorţ, krabbe





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova