2016-12-06 18:01

ULTIMA ORA


25 de milioane de euro pentru carduri de sănătate

 |  18:23

Consorţiul HP România şi Novensys Corporation vor furniza Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) soluţia IT destinată introducerii cardului electronic de asigurări de sănătate, valoarea contractului ridicându-se la 25 de milioane de euro.

În cadrul licitaţiei în care s-a atabilit câştigătorul contractului,  Imprimeria Naţională a avut calitatea de unitate centralizată de achiziţii, iar CNAS de unitate contractantă, conform HG 962/2010 pentru aprobarea modalităţii de realizare a sistemului naţional al cardurilor naţionale de asigurări sociale de sănătate.

Alături de HP România şi Novensys Corporation, la licitaţie s-au mai înscris consorţiile UTI Systems şi Certsign, Indra Sistemas (Spania) şi Teamnet International, precum şi Ericsson Telecommunications România şi Software. Development&Consulting SRL.

Contractul va avea o durată de 9 luni de la data atribuirii şi va fi finanţat din surse proprii.

Prin introducerea cardului electronic de asigurări de sănătate, autorităţile intenţionează identificarea şi verificarea eligibilităţii pacientului din punct de vedere al calităţii de asigurat, a furnizorului de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, cât şi accesul şi utilizarea datelor medicale.

Astfel, va fi introdus un mecanism suplimentar de control pentru evidenţele, raportările şi decontările serviciilor medicale, iar acesta va asigura accesul rapid al furnizorilor de servicii medicale la un minim de date medicale necesare deciziei medicale, în special în caz de urgenţe medicale.

Totodată, implementarea cardului naţional de asigurat va permite valorificarea tehnologiilor actuale privind accesul şi schimbul de date în condiţii de deplină siguranţă şi protecţie a datelor cu caracter personal, conform legislaţiei în vigoare şi recomandărilor Uniunii Europene.

Se va livra prin poştă

Cardul naţional va fi emis individual pentru fiecare asigurat şi distribuit la domiciliu prin poştă.

Soluţia informatică care va gestiona cardul electronic va fi calibrată pentru a gestiona un număr de 15 milioane de asiguraţi, 50.000 de medici, din care 12.000 medici de familie, 15 milioane de consultaţii/an, 22 milioane de tratamente/an, 3,5 milioane de vaccinări/an, 20 milioane de analize de laborator/an, 2,7 milioane de vizite la domiciu/an şi 5,4 milioane de internări în spitale/an.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-08-03

TAGURI: CNAS, HP Romania, Novensys -Corporation



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

CNAS plătește pentru diagnosticarea sistemului informatic mai mult decât înainte! Document PUTEREA a intrat în posesia unor documente care dovedesc, fără dubiu, că vom plăti mai scump... 17 Noi 2016 | (1)
Control al guvernului la CNAS privind funcționarea sistemului cardului de sănătate Guvernul a anunțat că o echipă coordonată de Corpul de Control al premierului va verifica la... 24 Noi 2016 | (0)