2016-12-08 08:15

ULTIMA ORA


A crescut numărul jurnaliştilor închişi cu peste 20%

 |  11:42
A crescut numărul jurnaliştilor închişi cu peste 20%

Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ), cu sediul la New York, a anunțat, joi, că numărul jurnaliştilor închişi în întreaga lume a crescut cu peste 20%, ajungând la cel mai înalt nivel de la mijlocul anilor 1990, când organizaţia a contabilizat 185 de ziariști închişi, după represiunea Turciei asupra reporterilor de etnie kurdă.

În Iran sunt în prezent încarcerați mai mulţi jurnalişti decât în orice altă ţară și anume 43 din cei 179 de jurnalişti închişi în întreaga lume, potrivit datelor de până la 1 decembrie ale CPJ.

Mohammad Davari, câştigător al Premiului CPJ pentru libertatea presei, al cărui site a expus abuzurile asupra deţinuţilor într-un centru de detenţie care a fost închis între timp, se află în prezent printre cei închişi.

Conform CPJ, represiunea postelectorală a guvernului iranian din 2009 a inițat o campanie de trimitere a jurnaliştilor la închisoare ce continuă şi astăzi.  "Numărul arestărilor, interogărilor şi al persoanelor eliberate pe cauţiune este enorm. Efectul este acela că mulţi jurnalişti ştiu că nu trebuie să abordeze subiecte critice", a declarat jurnalistul iranian exilat Omid Memarian.  Eritreea, China, Myanmar, Vietnam, Turcia şi Siria sunt printre ţările cu cel mai mare număr de jurnalişti trimişi la închisoare.

La 1 decembrie, statele din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii ţineau după gratii 77 de jurnalişti, aproape 45% din totalul la nivel mondial.  Niciun jurnalist de pe continentele americane nu mai este închis din motive legate de munca sa de când organizaţia a început să realizeze rapoartele anuale, în 1990, potrivit Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-10-24

TAGURI: jurnaliști, CPJ, Iran



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Cinci morți după ce un elicopter s-a prăbușit în Marea Caspică Un elicopter al unei societăți iraniene de foraj petrolier s-a prăbușit duminică în Marea... 27 Noi 2016 | (1)
Două trenuri de pasageri s-au ciocnit în Iran. Mai mulţi morţi şi răniţi Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, vineri, în provincia iraniană Semnan (centru-nord), în... 25 Noi 2016 | (0)