2017-10-24 10:51


Adeverinţa de reînhumare a lui Nyiro Jozsef a fost anulată

 |  15:45
Adeverinţa de reînhumare a lui Nyiro Jozsef a fost anulată

Adeverinţa de reînhumare a scriitorului maghiar Nyiro Jozsef, emisă de Primăria Odorheiu Secuiesc, a fost anulată, miercuri, de Tribunalul Harghita, după ce Prefectura a atacat documentul în contencios administrativ.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Harghita, Kardalus Erika, a declarat că “a fost admisă acţiunea Prefecturii, s-a anulat actul administrativ emis de Primăria Odorheiu Secuiesc, iar hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare”.

La sfârşitul lunii mai, Prefectura Harghita a solicitat Tribunalului Harghita anularea adeverinţei de înhumare a lui Nyiro Jozsef, pe motiv că documentul nu a fost eliberat potrivit prevederilor legale.

Prefectul Harghitei, Augusta Cristina Urzică, a declarat, atunci, că adeverinţa de reînhumare, solicitată de Frater Oliver Balazs, cetăţean al statului ungar, ofiţerul stării civile a făcut referire la un act care nu are legătură cu certificatul de deces a lui Nyiro Jozsef.

“S-a făcute referire, în adeverinţa de înhumare, la un act, 218 din 2012, care nu are nicio legătură cu certificatul de deces al defunctului, care s-a înregistrat cu numărul 642 din 1953 şi este eliberat de compartimentul de stare civilă şi păstrat la Secţia 3 din Madrid”, a explicat prefectul Harghitei.

Aceasta a spus că adeverinţa ar fi conferit legalitate actului de înhumare a defunctului de către preotul paroh, dacă pe ea scria: “adeverim prin prezenta, la 25.05.2012, că în actul nr 642 din 1953 s-a înregistrat decesul lui Nyiro Jozsef, decedat pe 16 oct 1953”.

După ce Prefectura Harghita a atacat în contencios administrativ acest document, a fost anulată reînhumarea ascriitorului maghiar, acuzat că a avut o atitudine antisemită şi că a colaborat cu un regim fascist, iar la Odorheiu Secuiesc s-a desfăşurat doar o ceremonie de comemorare. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639567-04-18

TAGURI: Nyiro Jozsef, reinhumare, anulat



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri